Într-un stat democratic, modern, european, sistemul de pensii trebuie să fie guvernat de un principiu simplu, sfânt și corect: contributivitatea. Fiecare primește în funcție de cât a contribuit. Orice abatere de la acest principiu nu face decât să alimenteze frustrarea, să sape la temelia încrederii în instituții și să rupă contractul social dintre stat și cei 4,6 milioane de pensionari onești ai săi.
Astăzi, în România, această ruptură poartă un nume: pensiile speciale. Vreau să vorbesc despre această profundă nedreptate a sistemului nostru de stat, o ruptură de solidaritate pe care România, pur și simplu, nu și-o mai permite.
Haidem să ne uităm la cifrele reale, la zi. Datele publicate de Casa Națională de Pensii Publice în luna mai a acestui an ne arată o imagine pe care nu o putem ignora.
Avem în România 11.637 de beneficiari de pensii speciale (pensii de serviciu civile, neintegrate în sistemul contributiv). Iar acest număr este în creștere. În același timp, pensia medie în România, pensia bunicilor noștri, este de 2.763 de lei.
Acum, atenție: cea mai mare pensie specială în plată depășește 56.000 de lei lunar!
Asta înseamnă de peste 20 de ori mai mult. Nu vorbim de o diferență, vorbim de o prăpastie.
Radiografia unei nedreptăți sistemice
Și care este sursa acestei prăpăstii? Faptul că aceste pensii speciale nu se bazează pe contribuția reală. Ele nu sunt plătite din bugetul asigurărilor sociale, acolo unde contribuim cu toții, ci sunt plătite direct din bugetul de stat. Adică, din taxele noastre, ale tuturor. Din munca dumneavoastră.
Această practică, în care unii ies la pensie la 48 sau 50 de ani cu o pensie mai mare decât salariul pe care l-au avut, este insuportabilă social și fiscal.
Să fim clari: instituirea pensiei de serviciu pentru magistraţi s-a realizat în 1997, ca o compensație pentru statutul profesional și interdicțiile impuse. A fost gândită ca o excepție. Doar că, în timp, excepția a devenit regulă, iar beneficiile au fost extinse și altor categorii: diplomați, angajați din aviația civilă, grefieri, funcționari parlamentari și angajați ai Curții de Conturi.
Sistemul a deraiat complet. Datele recente arată că un magistrat are o pensie specială medie de 25.200 de lei. Însă din această sumă uriașă, doar 7.400 de lei reprezintă, în fapt, valoarea contribuției reale. Diferența de peste 17.800 de lei este acoperită lună de lună din bugetul de stat. În ultimii ani, costul total al acestor pensii a ajuns să însumeze 1% din PIB.
Aceștia sunt bani care nu se regăsesc în spitale, în școli sau în autostrada A8.
Mai mult, acest sistem creează o vulnerabilitate existențială chiar în interiorul sistemului de justiție. CSM comunică un grad de ocupare de doar 84% și o creștere a încărcăturii pe judecător cu 45% față de 2020. De ce? Pentru că sistemul actual încurajează plecarea prematură. Două treimi din magistrați ies la pensie între 47 și 49 de ani, exact la vârsta maturității profesionale, lipsind sistemul de experiența lor vitală.
Decizia CCR: Un obstacol procedural, nu o barieră de fond
Partidul Național Liberal și Guvernul condus de Premierul Bolojan și-au asumat un Program de Guvernare clădit pe trei piloni: Ordine în finanțele publice, Bună guvernare și Respect pentru cetățeni. Iar acest respect se traduce direct prin echitate și prin anularea beneficiilor exagerate.
De aceea, am demarat cea mai curajoasă și necesară reformă a acestor pensii de serviciu.
Și acum, să vorbim despre decizia recentă a Curții Constituționale, care a respins legea privind pensiile magistraților.
Vreau să fiu extrem de clar: Decizia Curții este una juridică, nu este o decizie morală și nu este o decizie pe care și-o doreau cetățenii. Iar Partidul Național Liberal, deși respectă deciziile Curții, rămâne absolut consecvent în misiunea sa de a reforma statul și de a elimina privilegiile.
Haideți să vedem ce a spus, și mai ales ce NU a spus Curtea.
CCR NU a oprit reforma. CCR NU a spus că privilegiile sunt constituționale. CCR NU a spus că trebuie să ne oprim.
Curtea a invocat o problemă de formă, o chestiune de procedură: lipsa unui aviz de la Consiliul Superior al Magistraturii.
Și aici, permiteți-mi să detaliez, pentru că este esențial să înțelegem corect. Guvernul a solicitat acest aviz CSM-ului, în mod oficial, pe data de 22 august. CSM nu a transmis un răspuns. Pe 1 septembrie, la 10 zile distanță, Guvernul și-a angajat răspunderea.
De ce a făcut-o? Pentru că, până la această decizie, practica constantă a Curții Constituționale – stabilită prin decizii repetate în 2009, 2013 și 2017 – spunea clar că este obligatorie doar solicitarea avizului, nu și obținerea lui efectivă.
Cu alte cuvinte, Guvernul a respectat întocmai procedura constituțională așa cum era ea interpretată de însăși Curtea Constituțională de-a lungul anilor. Prin această nouă decizie, CCR, practic, și-a schimbat propriul standard.
Respectăm această nouă abordare procedurală. Dar vreau să vă asigur că acest obstacol nu face decât să ne întărească determinarea. Românii au nevoie de lideri care nu se ascund după decizii juridice, ci care merg mai departe cu determinare. Iar Premierul Bolojan face exact acest lucru.
„Reforma Bolojan”: Ce înseamnă normalitate și echitate?
Așadar, ce urmează? Este foarte simplu. Decizia Curții nu ne oprește, ci ne obligă să facem o lege și mai solidă din punct de vedere juridic.
Vom reface rapid procedura. Vom solicita din nou avizul CSM și vom merge mai departe cu fondul reformei.
Și ce înseamnă acest fond? Ce înseamnă reforma normalității pe care o propune Guvernul Bolojan?
Înseamnă reguli clare, europene, de bun simț:
- Vârsta de pensionare: Creșterea treptată la 65 de ani. Așa cum este pentru toți românii.
- Vechimea: O vechime totală în muncă de 35 de ani, din care cel puțin 25 de ani să fie petrecuți efectiv în magistratură.
- Plafonul: Un plafon clar – pensia nu poate depăși maximum 70% din ultimul venit net. Să terminăm cu aberația pensiilor mai mari decât salariile.
- Penalizări: Descurajarea pensionării anticipate prin penalizări clare, de 2% pentru fiecare an de ieșire mai devreme.
Aceasta este normalitatea. Acestea sunt măsurile care aduc echitate socială. Aceste măsuri asigură și calitatea justiției, pentru că păstrează magistrații cu experiență în sistem, și asigură, în sfârșit, sustenabilitatea bugetară.
Datoria morală și testul european (PNRR)
Eliminarea pensiilor speciale nu mai este doar o asumare față de Uniunea Europeană prin jaloanele PNRR – este o obligație morală urgentă.
Dar să vorbim și despre miza europeană. Mimarea reformei de către fostele guvernări nu a impresionat Comisia Europeană. Astăzi, România riscă să piardă 231 de milioane de euro din PNRR (parte dintr-un pachet mai larg de sancțiuni de 869 milioane euro) dacă nu finalizăm această reformă corect. Termenul dat de Comisie este noiembrie 2025.
Suntem adesea contra-argumentați că „și în Europa există”. Da, câteva state europene mențin forme de pensii speciale, dar diferențele față de România sunt fundamentale:
- În Franța, regimurile speciale sunt integrate în sistemul public și au un caracter contributiv.
- În Italia, s-a trecut de la calculul pe ultimele salarii la cel bazat pe contribuțiile efective.
- În Germania, deși judecătorii au un sistem finanțat de la buget, privilegiile au limite stricte: vârsta de pensionare este 60-65 de ani, iar pensia este plafonată la circa 71-72% din salariul ultimilor 2 ani.
Față de aceste modele, sistemul românesc este o anomalie netransparentă și necontributivă.
Statul nu trebuie să fie „special”. Doar corect.
Vreau să fie foarte clar: aceasta nu este o luptă cu magistrații. Respectăm profesia. Aceasta este o luptă cu privilegiile. Este o luptă pentru corectitudine și pentru igienă democratică.
În acest moment, bătălia politică este limpede. Pe de o parte, sunt cei care aplaudă blocarea reformei, cei care apără vechiul sistem, cei care vor să păstreze aceste excepții. Pe de altă parte, este Partidul Național Liberal, care apără România care muncește, România care contribuie și România care plătește cinstit.
Sondajele de opinie arată că 91% dintre români cred că sistemul de pensii trebuie să se bazeze exclusiv pe contributivitate. Cetățenii sunt uniți în această dorință de dreptate.
Ca deputat PNL de Iași, ca om care crede în dezvoltarea acestei regiuni prin investiții corecte și ordine în banii publici, vă garantez că voi susține cu toată forța în Parlament reluarea și finalizarea acestei reforme.
Pensiile speciale nu sunt doar o chestiune bugetară; ele reprezintă o problemă morală și democratică. Ele sugerează că statul are două viteze: una pentru cei protejați instituțional și alta pentru cetățeanul de rând. Statul nu trebuie să fie special. Doar corect.
Mergem mai departe!
