Biografie

Sunt cercetător științific și profesor asociat la Universitatea ”Alexandru Ioan Cuza”. În anul academic 2019-2020 am fost profesor invitat Senior Fulbright la New York University. Ocup poziția de Reprezentant Special al Guvernului pentru Promovarea Politicilor Memoriei, Combaterea Antisemitismului și Xenofobie.

Sunt Președintele PNL Iași și deputat în Parlamentul României unde activez în Comisia comună permanentă a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii SRI

Alexandru Muraru este profesor asociat în Științe Politice și cercetător științific în cadrul Departamentului de Științe Politice, Relații Internaționale și Studii Europene al Facultății de Filosofie şi Ştiinţe Social‑Politice a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi. Este, de asemenea, cercetător asociat al Institutului Român de Istorie Recentă.

Este specializat în problematica memoriei, istoriei monarhiei românești și mai ales a dezbaterilor privind regalitatea după 1989, a istoriei Holocaustului și comunismului, istoriei ideilor, mentalităților și istoriei intelectuale românești din secolele XX-XXI.

În anul academic 2019‑2020 a fost profesor invitat Senior Fulbright la New York University.

A fost consilier la Cancelaria Prim‑ministrului (2005‑2009), director general al Institutului National al Patrimoniului (2013‑2014) şi membru în conducerea Societății Române de Radiodifuziune (2014‑2020). Pentru pozițiile sale publice şi lucrările despre regalitate, a fost decorat de două ori de MS Regele Mihai I al României cu Medalia Regele Mihai I pentru Loialitate (2008) şi cu Ordinul „Coroana României” în grad de Ofiţer (2015).

Şi‑a susţinut doctoratul în ştiinţe politice în 2011, cu o teză despre dezbaterile privind regalitatea în România postcomunistă. Absolvent şi doctor al şcolii de ştiinţe politice ieşene, a urmat şi două programe de master, în istorie şi studii europene, la aceeaşi universitate.

A beneficiat de numeroase burse de studiu în Europa şi America de Nord în domeniile științelor politice, istoriei, naționalismului, studiilor privind Holocaustul și istoria evreilor (Utrecht University (Olanda, 2004), USHMM, Center for Advanced Holocaust Studies, Washington DC (SUA, 2010-2011), Northwestern University, (SUA, 2013), Royal Holloway University of London (UK, 2016) New York University (SUA, 2019-2020) ș.a.).

Este autor sau coordonator a zece volume de istorie și științe politice. Este autorul lucrărilor „Cum supraviețuiește monarhia într‑o republică? Regele Mihai, românii şi regalitatea după 1989” (2015) şi „Republica Monarhică. Aportul Familiei Regale la integrarea euro‑atlantică a României” (2009). A coordonat volumele „Ana, Regina. Acasă pentru totdeauna” (2016), „Anul Regal. Jurnalul Jubileului de 150 de ani de la fondarea Casei Regale a României” (coed. Daniel Şandru, 2016), „Regele, comuniştii şi Coroana. Adevărata istorie a abdicării lui Mihai I” (coed. Andrei Muraru, 2017), „Mihai I al României. Regele nostru. Martori, experienţe, amintiri regale” (2018), „Lumea Majestăţii Sale. Jubileul Custodelui Coroanei Române” (coed. Daniel Şandru, 2019), „Revoluția din 1989. Învinși și învingători” (coed. Anneli Ute Gabanyi, Andrei Muraru, Daniel Șandru, 2020). De asemenea, la editura Polirom urmează să apară volumul coordonat „Întoarcerea Regelui: 23 august 1944, controversata istorie a unei zile care a schimbat soarta României. Mihai I și Mareșalul Antonescu între Germania lui Hitler și Rusia lui Stalin” (coed. Andrei Muraru, 2020), iar la Editura Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași este sub tipar volumul coordonat „România – de la Marea Unire la integrarea europeană” (coed. Bogdan Ștefanachi, 2020).

A publicat zeci de studii şi articole privind problema monarhică în România postcomunistă, istoria Holocaustului, istoria mentalităților și evoluțiile generate de aceste subiecte.

Este expert științific pentru ATRIUM, una dintre cele mai prestigioase asociații europene pentru punerea în valoarea a patrimoniului. Este, din septembrie 2020, membru onorific al board-ului Asociației pentru Patrimoniul Regal Peleș, o organizație sub egida Casei Regale a României care vizează protejarea, conservarea, restaurarea și punerea în valoare a patrimoniului istoric, arhitectural, artistic și peisagistic de pe Domeniul Regal Peleș.

Ocupă poziția de Reprezentant Special al Guvernului pentru Promovarea Politicilor Memoriei, Combaterea Antisemitismului și Xenofobie.

Este Președintele PNL Iași și deputat în Parlamentul României unde activează în Comisia comună permanentă a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii SRI.