
Ce s-a întâmplat în aceste zile în Republica Moldova este mai mult decât un simplu proces electoral. Este un răspuns curajos și matur dat unuia dintre cele mai agresive atacuri hibride lansate de Federația Rusă asupra unei democrații europene în devenire.
În fața unei ofensive mediatice și informaționale fără precedent, moldovenii au ieșit la vot, au rezistat, și, mai mult, au învins. Moscova a pompat milioane de euro în tentative de destabilizare, a finanțat partide-marionetă, a declanșat un val de amenințări false cu bombă, a infiltrat canale media și rețele sociale. În altă parte, poate că aceste tactici ar fi funcționat. Dar nu în Moldova.
Rezultatul acestor alegeri este o veritabilă declarație de independență față de influența malignă a Kremlinului. Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS), condus de Igor Grosu și susținut de președinta Maia Sandu, a obținut o majoritate clară. Nu doar un succes electoral, ci un mandat clar pentru Europa și pentru democrație.
Moldova a făcut ceea ce puține state au îndrăznit: a interzis partidele pro-ruse profund corupte, care funcționau ca grupuri infracționale organizate, a blocat rețelele de propagandă, a arestat instigatorii violențelor și a tratat amenințarea informațională cu uneltele unui stat democratic conștient de pericolele secolului XXI.
Aceasta nu este cenzură, ci autoapărare democratică. Când „libertatea de exprimare” devine paravan pentru propagandă, dezinformare și trădare a interesului național, statul are datoria de a interveni. Moldova nu a ezitat. România, din păcate, încă ezită.
De ce contează acest moment pentru România și Europa?
Moldova se află la intersecția dintre două lumi: democrația europeană și autoritarismul rusesc. Alegerile din 2025 nu au fost doar despre cine va conduce, ci despre cine suntem ca societate, ca națiune, ca regiune. Cetățenii moldoveni au spus clar: „vrem Europa, nu Rusia.”
Acum, mingea este în terenul Uniunii Europene. Moldova și-a făcut temele: a avansat în procesul de aderare, a finalizat screening-ul și a implementat reforme reale, în condiții de presiune economică și securitară uriașă. Dacă UE nu răspunde rapid și hotărât cu deschiderea negocierilor pe capitole, riscăm să pierdem o șansă istorică.
Nu ne putem permite încă un „caz Georgia” — un stat împins de Bruxelles în zona gri, doar pentru ca apoi să revină, în genunchi, în orbita Moscovei. Moldova nu are timp de ambiguități diplomatice. Europa trebuie să fie sinceră: ori oferi o perspectivă clară, ori recunoști limitele actuale ale extinderii și construiești o aderare în etape – prin integrarea în Piața Unică, în Uniunea Vamală, în cooperarea în materie de securitate și apărare.
O lecție și pentru România
Moldova ne arată cât de periculos este să tratăm cu superficialitate agresiunea informațională. La Chișinău, când partidele au devenit agenți de influență străină, au fost interzise. La București, ele ajung la guvernare sau în platourile de televiziune.
Când site-uri toxice au fost folosite pentru a manipula opinia publică, au fost închise. În România, aceleași site-uri încă fac trafic și generează „rating”. Când agitatorii plănuiau violențe, au fost arestați. La noi, sunt invitați la dezbateri.
Ce ne arată Moldova? Că suveranitatea nu înseamnă doar granițe, ci capacitatea statului de a-și apăra democrația, instituțiile și cetățenii de agresiunea hibridă. România trebuie să-și ia în serios această lecție, să întărească mecanismele de supraveghere, de sancționare a actorilor ostili și să nu se mai ascundă în spatele lozincilor despre libertăți fără responsabilități.
Moldova merită mai mult. Europa trebuie să reacționeze.
Moldova nu mai este o zonă tampon, ci o redută democratică a Europei la granița cu războiul. Rezistența ei nu trebuie să fie solitară. Cetățenii ei merită mai mult decât încurajări și summituri: merită acțiuni, termene clare și resurse concrete.
Moldova ne-a arătat că adevărul, curajul și decența pot învinge mașina de propagandă a Kremlinului. Acum e rândul nostru, în România și în Europa, să arătăm că știm să fim solidari nu doar cu vorbe, ci cu fapte.