Congres SUA Delegatie - Alexandru Muraru, candidat la alegerile Europarlamentare

Vizită oficială în SUA – întâlniri cu înalți oficiali și discuții despre întărirea parteneriatului dintre România și SUA

Am reprezentat Parlamentul României într-o vizită oficială în SUA, unde am avut întâlniri cu înalți oficiali și discuții despre întărirea parteneriatului dintre România și SUA.

Participarea la Micul Dejun cu Delegațiile Parlamentare Române și Consiliului Județean Maramureș la Reședința Ambasadorului României în SUA

Am apreciat în mod deosebit organizarea artistică din cadrul Romanian Weekend at The Wharf, cel mai mare festival românesc din SUA, unde nu mai puțin de 10.000 de spectatori au asistat la evenimentele care au promovat tradiția și portul nostru popular, mulțumindu-le colegilor de la CJ Maramureș pentru întregul efort.

Indiferent de domeniile care ne leagă – cultural, economic, diplomatic, turistic, etc. – vom continua să promovăm România peste ocean pentru că este important să arătăm că avem o țară cu numeroase oportunități și un potențial ridicat în relația noastră cu Statele Unite ale Americii.


Participarea la Evenimentul Organizat de Heritage Foundation, Alături de Delegația Parlamentului României: O Întâlnire cu Cel Mai Mare Think-Tank pentru Impactul Politicilor Publice

Misiunea Heritage Foundation este de a formula și promova politici publice bazate pe principiile liberei inițiative, libertății individuale, valorilor tradiționale americane și pentru o apărare națională puternică. Activitatea Heritage Foundation se axează pe trei mari piloni: cercetarea, dezvoltarea și promovarea soluțiilor inovatoare; unirea mișcării conservatoare pentru a lucra împreună; pregătirea generațiilor viitoare de lideri. Nu mai puțin de 500.000 de membri și activiști ai Heritage Foundation promovează ideile și valorile acestui think-tank în SUA și în lume pentru o democrație mai puternică și mai prosperă.

La Romanian Weekend at The Wharf, organizat la Washington DC cu sprijinul Ambasadei României în SUA

În fiecare an, Romanian Weekend at The Wharf își propune să evidențieze oportunitățile turistice din România, cultura și geografia țării noastre, într-un mixt al modernului cu trecutul.

Aflat la a doua ediție, festivalul include degustări de vinuri românești, mâncăruri tradiționale, dansuri populare, concerte folk și etno-jazz, demonstrații de meșteșuguri și spectacole autentice.

Peste 10.000 de participanți au putut vedea expozții interactivă de costume populare, demonstrații live de sculptură în lemn sau tehnici de olărit.



Vizita la Sediu și Muzeul Victims of Communism Foundation în Washington DC: O Călătorie Împreună cu Delegația Parlamentului RomânieiAm discutat, cu partea americană, despre despre legea care va finanța acest muzeu cu suma de 3 milioane dolari și despre cum am reușit să avem în România o disciplină obligatorie pentru studierea comunismului. Reamintesc că în decembrie 2022 am votat în Parlamentul României legea pentru susținerea Muzeului Victimelor Comunismului din Washington, SUA, muzeu care comemorează cele peste 100 de milioane de oameni uciși de regimurile comuniste. De asemenea, am propus să realizăm la Washington DC, la Muzeul Victimelor Comunismului, anul viitor, când se împlinesc 80 de ani de la actul de la 23 august 1944 și 35 de ani de la Revoluția din 1989, o expoziție temporară despre comunismul românesc, onorând astfel memoria victimelor în capitala americană. Muzeul este alcătuit din spații de expoziție, conferințe și evenimente cu o suprafață totală de 9.492 de metri pătrați.  Primul său etaj găzduiește trei galerii principale care ghidează vizitatorul prin istoria comunistă – cum și unde a început, cum funcționează și cum oamenii care trăiesc sub el i-au rezistat atât istoric, cât și astăzi.  Vizitatorii pot viziona filme și pot participa la expoziții interactive de ultimă generație care aduc la viață poveștile atât ale victimelor, cât și ale supraviețuitorilor.


Participarea la Cina Dedicată Parteneriatului Strategic RO-SUA: O Întâlnire cu Reprezentanți Importanți, Împreună cu Delegația Parlamentului României în SUA
În cadrul acestui distins eveniment, am discutat despre despre progresele Romaniei în asumarea trecutului, politicile memoriei, combaterea antisemitismului și memoria Holocaustului și am subliniat faptul că autoritățile române au desfășurat campanii de conștientizare și au organizat evenimente pentru a promova toleranța și a combate prejudecățile antisemite. De asemenea, am subliniat faptul că, în ultimii doi ani, România a reușit să pună în aplicare prima strategie națională pentru combaterea antisemitismului, gestonată de un grup de lucru guvernamnetal care a asigurat implementarea obiectivelor și măsurilor asumate de țara noastră. În acest context, am anunțat că România are o disciplină obligatorie pentru istoria evreilor si Holocaustul care va crea în rândul tinerilor conştiinţa civică necesară pentru a respinge prejudecăţile istorice, propaganda distorsionărilor false, germenii discriminării şi nostalgiile regimurilor totalitare. Mai mult, am reiterat pașii pe care îi facem în România pentru infrastructura memorială cum ar fi Muzeul Național de Istorie a Evreilor și al Holocaustului și Închisoarea Tăcerii de la Râmnicu Sărat cât și susținerea pe care o oferă statul român înființării Muzeului Victimelor Comunismului de la Washington DC.


Recepție dedicată parteneriatului Strategic RO-SUA, cu participarea unor membri ai Congresului american și a membrilor staff-ului din Congres Am participat, alături de delegația Parlamentului României, congresmani, președintele Parlamentului Republicii Moldova, Igor Grosu și președintele Comisiei de politică externă și integrare europeană din Republica Moldova, Doina Gherman, la evenimentul „An anchor of Security and Prosperity in the Black Sea Region”, dedicat parteneriatului strategic din România și Statele Unite ale Americii. Delegația română a transmis mesajul puternic de apreciere față de parteneriatul strategic dintre România și SUA, care oferă un cadru prețios pentru dezvoltarea relațiilor noastre pe mai multe domenii, în special pe plan economic, deschizând posibilități de cooperare în domeniul comerțului și al investițiilor. Numai în anul 2022 s-au înregistrat cifre record în relația comercială bilaterală: 5,1 miliarde de dolari în ambele sensuri și aproape 3,8 miliarde de dolari în exporturile românești către SUA. Mai mult, din punct de vedere economic, SUA reprezintă pentru România una dintre cele mai importante surse de transfer de tehnologii de vârf și know-how necesare în procesele de modernizare și restructurare industrială pentru că România are potențialul de a deveni un hub regional pentru exporturile și investițiile SUA.  De aceea, parteneriatul nostru strategic trebuie realizat pe deplin în domeniul economic și comercial, nu doar în cel politico-militar. 


Vizită la noul sediu Amazon din Virginia, al doilea cel mai mare sediu Amazon din SUA, unde am discutat despre extinderea investițiilor companiei în România

În delegația oficială din SUA din această perioadă, avut ocazia unică de a vizita noul sediu Amazon din Virginia, SUA. Acesta este al doilea cel mai mare sediu al companiei, după cel din Seattle, și este o adevărată fortăreață a inovației și tehnologiei. 

Aici, 16.000 de angajați vor lucra în două clădiri complet echipate, creând produse și servicii care vor ajunge în casele și afacerile oamenilor din întreaga lume.



Am avut o întâlnire cu congresmanul Daniel Webster, membru al comisiilor pentru infrastructură, transport, resurse naturale, tehnologie spațială, știință și cercetare.

Am discutat cu Daniel Webster despre relațiile dintre România și SUA pe plan diplomatic, economic și militar, salutând parteneriatul strategic dintre cele două state și beneficiile acestuia pentru ambele părți.
De asemenea, partea română a reiterat susținerea programului Visa Waiver pentru România, în vederea facilitătii accesului în interes turistic, educațional și de afaceri pentru cetățenii noștri.
Mai mult, am subliniat faptul că SUA este țara cu cel mai mare potențial investițional care poate transforma România într-un hub regional de producție, în beneficiu reciproc, cu accent pe investițiile în energie, tehnologie și cercetare.



Întrevedere cu Alan Meltzer, Acting Deputy Assistant Secretary (DAS)

Cu această ocazie, am discutat despre parteneriatul strategic dintre România și Statele Unite ale Americii și despre o serie de obiective pe care țara noastră le are în perioada următoare.

Partea română a reiterat susținerea programului Visa Waiver pentru România, în vederea facilitătii accesului în interes turistic, educațional și de afaceri pentru cetățenii noștri. 

Programul Visa Waiver permite cetățenilor țărilor participante să călătorească în Statele Unite pentru afaceri sau turism pentru sejururi de până la 90 de zile fără viză. Includerea țării noastre în programul scutirii de viză ar oferi o confirmare vizibilă a statutului României de partener strategic al SUA.



întrevedere cu reprezentanți ai Global Engagement Center, respectiv James Rubin, Special Envoy, Daniel Kimmage, Principal Deputy Coordinator și Karl Stoltz, Senior Advisor.y (DAS)Am discutat despre noi posibilități de coordonare și colaborare instituțională între statele noastre și despre contracararea propagandei ruse în Europa de Est. România și Statele Unite ale Americii se bucură de o relație puternică și de prietenie atât la nivel diplomatic, cât și instituțional iar parteneriatul nostru este construit pe diverse interese comune, inclusiv apărare, securitate, comerț și cooperare regională.  De aceea, este important ca prezența americană în regiune să fie sporită și să identificăm noi metode de colaborare în combaterea amenințărilor propagandistice care apar ca urmare a războiului pornit de Federația Rusă în Ucraina.


întrevedere și discutii aplicate cu ambasadorul Ucrainei la Washington, ES Oksana Markova, unul din cei mai activi diplomati și fost ministru de finanțe.Am discutat cu ES Oksana Markova despre eforturile României în materie umanitară, socială și militară pentru sprijinurea Ucrainei în războiul provocat de Federația Rusă. Am asigurat-o pe doamna ambasador că România, prin instituțiile statului și legislativul român, vom fi fi alături de poporul ucrainean greu încercat, prin toate instrumentele de care dispunem. În ultimul an, România a emis peste 100 mii de permise de şedere pentru beneficiarii protecţiei temporare pentru cetăţeni ucraineni. Aproape 4.000 de copii ucraineni refugiaţi au fost înscrişi ca audienţi în şcoli şi grădiniţe şi peste 6.000 de cetăţeni ucraineni au fost angajaţi.  De asemenea, România a făcut demersuri pentru a facilita tranzitul a peste 11 milioane de tone de cereale din Ucraina spre zonele unde erau necesare.  În sprijinul Ucrainei, România a pus accent pe dimensiunea umanitară, acordarea de asistenţă medicală şi acţiunile de evacuare medicală aeriană în alte state pentru pacienţi ucraineni răniţi.


În Statele Unite ale Americii, am avut o întâlnire cu șefii de cabinet ai membrilor Camerei Reprezentanților, cele mai influente persoane după congresmani. Diferit de modelul european, șefii de cabinet ai aleșilor din Congresul american reprezintă motorul din spatele activității legislative – redactează proiecte de legi, organizează evenimente până la cele mai mici detalii, coordonează echipe, efectuează vizite de lucru, etc. Șefii de cabinet ai membrilor Camerei Reprezentanților au inclusiv o asociație – House Chiefs of Staff Association – cu o structură organizatorică și de conducere, fondată în 1973, cu misiunea de a consolida Congresul american. Am avut oportunitatea să discutăm despre susținerea programului Visa Waiver pentru România, în vederea facilitării accesului în interes turistic, educațional și de afaceri pentru cetățenii români și despre relațiile dintre România și SUA pe plan diplomatic, economic și militar, salutând parteneriatul strategic dintre cele două state și beneficiile acestuia pentru ambele părți.


întrevedere cu congresmanul Neal Dunn, membru al comisiei pentru energie și comerț și al grupului de lucru privind combaterea influenței Chinei pe piața americană.Neal Dunn a fost chirurg în timp de 25 de ani și a fost președintele fondator al Institutului de Urologie Avansată, un cabinet de 45 de medici cu peste 400 de angajați. El a fondat, de asemenea, un centru regional pentru cancer și a avut un interes special pentru cancerul de prostată avansat. Dunn a fost și președintele fondator al Summit Bank, o bancă comunitară de 5 stele în creștere rapidă, cu sediul în Panama City. De asemenea, a fost numit în Consiliul de administrație al Space Florida, care operează complexele de lansare spațială și numeroasele facilități de cercetare, asamblare și sprijin. În cadrul acestei întâlniri am avut discuții despre crearea unui grup de susținere „caucus” pentru SMR (Small Modular Reactors), deoarece România are potențialul de a utiliza în premieră în Europa primele reactoare modulare mici și să devină un catalizator pentru dezvoltarea SMR în regiune, dar și o bază pentru asigurarea operării acestui nou tip de tehnologie în alte state. Totodată, partea română a adus în discuție nevoia de susținere a programului Visa Waiver, care va permite românilor să călătorească mai ușor în scop de afaceri, educațional, turistic în Statele Unite ale Americii. Cu această ocazie, delegația Parlamentului României i-a lansat invitația congresmanului Neal Dunn de a veni în țara noastră și de a găsi noi obiective comune care să aducă beneficii ambelor părți.


întrevedere cu republicanul Andrew Garbarino, congresman membru al comisiilor de finanțe, securitate internă și etică a Camerei reprezentanților.Absolvent în istorie și științe umaniste clasice la George Washington University, Andrew Garbarino este doctor în științe juridice la Hofstra University și un militant pentru finanțarea educației, a protecției mediului și a siguranței publice. Am discutat cu congresman Garbarino despre programul Visa Waiver pentru cetățenii români în scopul de a ușura mobilitatea în scop de afaceri, de educație și turistic, exemplificând progresele pe care țara noastră le face pentru îndeplinirea tuturor criteriilor necesare. Credem că România este un partener de încredere pentru Statele Unite ale Americii iar acest parteneriat continuă să evolueze și să se aprofundeze în mai multe sectoare, reflectând valori comune, interese strategice și un angajament pentru cooperarea reciprocă. De asemenea, am discutat despre posibilitate sporirii trupelor americane în România – în prezent fiind 4.000 de trupe – pentru a descuraja amenințările de securitate din Europa de Est pe fondul războiului barbar și neprovocat al Federației Ruse în Ucraina.Totodată, am vorbit despre multiplicarea investițiilor americane în România și am oferit exemple de succes existente deja în țara noastră. Am subliniat faptul că SUA este țara cu cel mai mare potențial investițional care poate transforma România într-un hub regional de producție, în beneficiu reciproc, cu accent pe investițiile în energie, tehnologie și cercetare. Am discutat cu Andrew Garbarino și despre Black Sea Security Act și intensificarea eforturilor de prevenire a extinderii conflictelor armate în Europa prin recunoașterea regiunii Mării Negre ca o arenă a agresiunii ruse. SUA se angajează să susțină și să consolideze legăturile economice dintre Statele Unite și statele Mării Negre și să pledeze în cadrul NATO și printre aliații NATO pentru dezvoltarea unei prezențe maritime regulate, rotative în Marea Neagră.


întâlnire cu congresmanul democrat Eric Swalwell, membru al comisiilor pentru justiție și siguranță internă din Congresul american și doctor în științe juridice.În cadrul discuțiilor, am subliniat importanța susținerii programului Visa Waiver, care va permite românilor să călătorească mai ușor în scop de afaceri, educațional, turistic în Statele Unite ale Americii. Acest program permite cetățenilor din țările membre ale programului să călătorească în Statele Unite ale Americii pentru sejururi de 90 de zile sau mai puțin, fără a obține o viză. Totodată, am apelat la expertiza congresmanului Eric Swalwell pe problema cybersecurity și legile securității naționale. În România, securitatea cibernetică a căpătat un accent semnificativ în ultimii ani din cauza amenințării tot mai mari ale atacurilor cibernetice. În acest sens, Guvernul României a făcut pași importanți pentru a îmbunătăți măsurile de securitate cibernetică și pentru a proteja infrastructura critică, întreprinderile și persoanele fizice de amenințările cibernetice. Crearea unor legi puternice care sa protejeze institutiile de atacuri cibernetice este una din prioritățile țării noastre, căutând să aflăm cum alte state au reușit să implementeze mecanisme și instrumente de succes pentru combaterea amenințărilor cibernetice.


am participat la Audierea din cadrul Helsinki Commission – dedicat Republicii Moldova -„Supporting a Democratic and Secure Moldova”.Împreună cu delegația Parlamentului României în SUA, am participat la Audierea din cadrul Helsinki Commission – dedicat Republicii Moldova -„Supporting a Democratic and Secure Moldova”. La eveniment au fost prezenți Ambasadorul Republicii Moldova în SUA, ES Viorel Ursu, președintele Parlamentului Republicii Moldovei, Igor Grosu și președintele Comisiei politice externe şi integrare europeană din Parlamentul Republicii Moldova, Doina Gherman.Republica Moldova a subliniat că relația cu SUA este esențială pentru consolidarea rezilienței vecinilor noștri de peste Prut și a pledat pentru aprofundarea cooperării bilaterale pe calea modernizării și aderării Moldovei la Uniunea Europeană. În ultimii ani, Republica Moldova a făcut pași notabili pentru a-și îmbunătăți instituțiile democratice și a combate corupția.Republica Moldova a făcut, de asemenea, pași către o mai bună integrare în Uniunea Europeană, amintind că, în 2022, țara a solicitat aderarea la UE și a primit acordul statutului de candidat, alături de Ucraina. În același timp în care Moldova încearcă să-și consolideze democrația și să-și întărească legăturile cu Occidentul, ea rămâne sub amenințare persistentă din partea Rusiei.  Federația Rusă a încercat să interfereze în Moldova, să se amestece în politica sa internă și să își valorifice aprovizionarea cu resurse energetice a țării. În plus, peste 800.000 de refugiați ucraineni au intrat în Republica Moldova din februarie 2022 și aproximativ 100.000 rămân încă în țară, generând provocări economice și sociale fără precedent. În fața acestor realități, a fost exprimat la unison sprijinul pentru reformele din Moldova și au fost condamnate încercările Rusiei de a exercita influență asupra țării. Cel mai bun drum al Republicii Moldova este cel al democrației, al dezvoltării și ieșirii de sub mentalul retrograd al Moscovei.


am avut o întalnire și discutii cu Joe Wilson, Membru al Camerei Reprezentanților a Statelor Unite ale Americii.Joe Wilson a servit în rezerva armatei Statelor Unite în perioada 1972-1975, și mai apoi în Garda Națională a Armatei din Carolina de Sud. Înainte de a fi ales în Congresul Statelor Unite în 2001, Joe Wilson a activat 17 ani în Senatul statului Carolina de Sud, unde a fost ales președinte al Comisiei de transport al Senatului, primul președinte republican de la epoca reconstrucției.  În prezent este membru senior al Comisiei pentru Afaceri Externe a Camerei, unde este președintele Subcomitetului pentru Orientul Mijlociu, Africa de Nord și Asia Centrală și membru al Subcomisiei pentru Europa. Congresman Joe Wilson este unul din cei mai apropiați aleși americani de România și Ucraina și un susținător al prezenței americane în Europa de Est și al parteneriatului nostru strategic cu Statele Unite ale Americii.  De curând, Joe Wilson a avut o întrevedere cu președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, pe fondul agresiunii militare a Rusiei și amenințărilor de pe flancul estic, sprijinind astfel ajutoarele militare pe care SUA le-a acordat Kievului. În cadrul acestei întâlniri am discutat cu Joe Wilson despre ajutorul acordat Ucrainei, despre eforturile României de a sprijini Ucraina în criza umanitară și cea a transportului de cereale, cât și din perspectivă economică, politică dar și militară, în contextul în care România va găzdui noul centru regional de antrenament pentru piloții ucraineni pe avioanele F16.  Astfel, țara noastră se alătură altor state care și-au exprimat acordul să instruiască piloți ucraineni, precum Marea Britanie, Olanda, Polonia, Belgia, Danemarca și Suedia. De asemenea, am discutat despre posibilitate sporirii trupelor americane în România (în prezent fiind 4.000 de trupe) pentru a descuraja amenințările de securitate din Europa de Est pe fondul războiului barbar și neprovocat al Federației Ruse în Ucraina.


Reîntalnire la Washington cu Ben Toma, liderul Camerei Reprezentantilor din statul ArizonaÎn cadrul vizitei oficiale în Statele Unite ale Americii, am avut o întâlire cu Ben Toma, politician republican american de origine română, liderul republicanilor din Arizona. A plecat din Cluj când avea 9 ani, în 1987.  Astăzi, Ben Toma este românul cu cea mai înaltă poziție politică în SUA, aflat la al patrulea mandat consecutiv în legislativul statului Arizona, zonă în care trăiește o comunitate de aproape 90 mii de români. În 2022, Ben Toma a primit premiul „Legislator of the Year” din partea American Legislative Exchange Council, pentru două legi pe care le-a promovat, considerate revoluționare: cea mai mare tăiere de taxe din istoria Statului Arizona și o reformă profundă a sistemului de educație. Am discutat cu Ben Toma despre cum putem dezvolta și mai mult relațiile economice și diplomatice dintre România și SUA și despre susținerea programului Visa Waiver pentru românii care doresc să călătorească mai ușor pentru afaceri și turism în Statele Unite ale Americii.


Întâlnire la Washington cu președintele Parlamentului Republicii Moldova, Igor Grosu si președintele Comisiei de politici externe a Parlamentului Republicii Moldova, doamna Doina GhermanEste a doua întâlnire pe care o am cu partenerii noștri de peste Prut după ce, în urmă cu câteva luni ne-am văzut la Chișinău împreună cu colegii mei din Comisia parlamentară pentru controlul activității SRI.Am avut discuții despre progresele făcute de Republica Moldova pe drumul dezvoltării și integrării complete în familia europeană și i-am asigurat că România este și va rămâne cel mai puternic susținător în procesul aderării vecinilor noștri la Uniunea Europeană.Viitorul Republicii Moldova se construiește astăzi pe bazele unei democrații stabile alături de Uniunea Europeană și Statele Unitele ale Americii.Cu toate astea, Federația Rusă continuă să își manifeste influența în Republica Moldova prin mijloace cinice, situație care cere o mai mare implicare a statelor democratice puternice în regiune. Cu acest prilej, în SUA, a fost organizat evenimentul pentru Audierea din cadrul Helsinki Commission – dedicat Republicii Moldova -„Supporting a Democratic and Secure Moldova”.Acest moment a însemnat pentru Republica Moldova un mesaj la unison de puternică susținere a procesului de consolidare democratică și, totodată, a luptei de contracarare a propagandei ruse pe teritoriul Republicii Moldova.


Am participat la evenimentul dedicat dimensiunii economice a Parteneriatului Strategic RO-SUA – „Business, Technology and Innovation”, unde au fost prezenți șeful NASA și președintele băncii de export a SUA.Peste 60 de reprezentanți ai mediului de afaceri, ai executivului și legislativului Statelor Unite ale Americii și delegați ai Parlamentului României au salutat longevitatea și consistența parteneriatului strategic dintre România și SUA, rezulatele diplomatice, economice și militare pe care cele două state le-au avut de-a lungul timpului și au reafirmat încrederea pentru consolidarea relațiilor pe toate planurile. Partea română a apreciat implicarea Statelor Unite ale Americii în proiectele noastre comune precum domeniul nuclear civil, dezvoltarea infrastructurii de energie și tehnologie și crearea unui cadru juridic stabil în România pentru susținerea acestor investiții și facilitarea relațiilor economice între cele două state. De altfel, SUA este țara cu cel mai mare potențial investițional care poate transforma România într-un hub regional de producție, în beneficiu reciproc, cu accent pe investițiile în energie, tehnologie și cercetare. De asemenea, SUA reprezintă pentru România una dintre cele mai importante surse de transfer de tehnologii de vârf și know-how necesare în procesele de modernizare și restructurare industrială.  În acest context, România are potențialul de a deveni un hub regional pentru exporturile și investițiile SUA.La mulți ani parteneriatului strategic dintre România și SUA care a împlinit deja 26 de ani de existență!


În Statele Unite ale Americii m-am reîntâlnit cu scriitorul și disidentul anticomunist Dorin Tudoran, decorat cu cea mai înaltă distincție a statului roman, Steaua României.Este omul care a protestat cu un curaj ireal împotriva regimului comunist riscând viața, libertatea, integritatea propriei familii. Ceea ce a făcut Dorin Tudoran în anii 80′ este inspirațional pentru noi toți, a fost un om împotriva unui sistem represiv, un sistem care ucidea fără milă oponenții.  Decorarea sa de către președintele Iohannis, făcută la împlinirea vârstei de 75 de ani a disidentului, a fost o mare onoare pentru memoria tuturor celor care au luptat împotriva comunismului și pe care statul român nu trebuie să îi uite niciodată.Dorin Tudoran Dorin Tudoran (n. 30 iunie 1945, Timișoara) este un eseist, poet, publicist și disident politic român.  Licențiat al Facultății de Limba și Literatura Româna a Universității din București (1968). Redactor la publicațiile românești pentru străinătate (1971-1973). Redactor la revista Flacăra (1973-1974) și Luceafărul (1974-1980).  Între 2004-2006 a fost editorialist la Jurnalul Național. De asemenea, a scris editoriale pentru publicația Ziua, până în 2007. Bursier în Franța și R.F.G. (1979, 1980-1981). Din 1977 până in 1981, când demisionează, face parte din Consiliul de conducere al Uniunii Scriitorilor din R.S.R. Până în 2012 a fost director al programului „Democracy Follows” la organizația World Learning din Washington, DC, SUA. Dorin Tudoran a spus, printre atâtea cuvinte frumoase în discursul său, un mare adevăr: „Nu trebuie să fii un filosof politic pentru a înțelege că „Istoria nu merge în linie dreaptă”. De cele mai multe ori, drumul de la o dictatură spre democrație seamănă mai mult cu un zig-zag.  Cu siguranță, nu este cea mai scurtă cale și, totuși, se dovedește în multe cazuri a fi cea mai eficientă. (…)  Există o mulțime de lucruri pe care încă nu le știm despre democrație și democratizare. Dar, până acum, trebuie să știm că democrația nu este o mâncare de paste. Nu se poate prepara, servi sau mânca în alte feluri. Democrația nu poate fi importată sau exportată ca pantofii sau hainele. Mai mult decât atât, exportul de democrație poate fi o afacere foarte riscantă.” Respect deosebit pentru eroii care au înfruntat comunismul în România!


întâlnire cu Frank Wolf, fost Membru al Camerei Reprezentanților a Statelor Unite ale Americii, o adevărată legenda a politicii americane.Frank Wolf a fost membru al Camerei Reprezentanților SUA timp de 34 de ani, reprezentând districtul 10 al statului Virginia.  El este autorul Actului Internațional pentru Libertatea Religioasă (IRFA), care a introdus libertatea religioasă în politica externă a SUA. Wolf este, de asemenea, autorul legislației care a permis înființarea unui mandat de reprezentant special la Departamentul de Stat al SUA care să pledeze pentru minoritățile religioase din Orientul Apropiat și Asia Centrală de Sud.  De asemenea, Wolf a fondat și a fost co-președinte al Comisiei pentru Drepturile Omului „Tom Lantos”, o organizație bipartizană formată din aproape 200 de membri ai Congresului care lucrează împreună pentru a crește gradul de conștientizare cu privire la problemele internaționale ale drepturilor omului.
Un prieten al României, Frank Wolf este decorat de statul român și a vizitat țara noastră încă din perioada comunistă pentru a milita împotriva abuzurilor facute de regimul Ceaușescu.
Am avut oportunitatea să discutăm despre progresele pe care le-a făcut țara noastră în procesul de consolidare a democrației dar și despre cum putem învăța din parteneriatul nostru cu Statele Unite ale Americii.  În cei 26 de ani de parteneriat strategic între cele două state, România și Statele Unite au lucrat împreună la diverse probleme regionale și globale, inclusiv promovarea democrației, a drepturilor omului și a stabilității în Balcani și Europa de Est.  Între cele două state a fost încurajate schimburile culturale și educaționale pentru a promova înțelegerea reciprocă și a favoriza conexiunile interpersonale. Totodată, ca membru al NATO, România a consolidat cooperarea materie de securitate cu Statele Unite și alte țări membre.


întâlnire cu Frank Wolf, fost Membru al Camerei Reprezentanților a Statelor Unite ale Americii, o adevărată legenda a politicii americane.Frank Wolf a fost membru al Camerei Reprezentanților SUA timp de 34 de ani, reprezentând districtul 10 al statului Virginia.  El este autorul Actului Internațional pentru Libertatea Religioasă (IRFA), care a introdus libertatea religioasă în politica externă a SUA. Wolf este, de asemenea, autorul legislației care a permis înființarea unui mandat de reprezentant special la Departamentul de Stat al SUA care să pledeze pentru minoritățile religioase din Orientul Apropiat și Asia Centrală de Sud.  De asemenea, Wolf a fondat și a fost co-președinte al Comisiei pentru Drepturile Omului „Tom Lantos”, o organizație bipartizană formată din aproape 200 de membri ai Congresului care lucrează împreună pentru a crește gradul de conștientizare cu privire la problemele internaționale ale drepturilor omului.
Un prieten al României, Frank Wolf este decorat de statul român și a vizitat țara noastră încă din perioada comunistă pentru a milita împotriva abuzurilor facute de regimul Ceaușescu.
Am avut oportunitatea să discutăm despre progresele pe care le-a făcut țara noastră în procesul de consolidare a democrației dar și despre cum putem învăța din parteneriatul nostru cu Statele Unite ale Americii.  În cei 26 de ani de parteneriat strategic între cele două state, România și Statele Unite au lucrat împreună la diverse probleme regionale și globale, inclusiv promovarea democrației, a drepturilor omului și a stabilității în Balcani și Europa de Est.  Între cele două state a fost încurajate schimburile culturale și educaționale pentru a promova înțelegerea reciprocă și a favoriza conexiunile interpersonale. Totodată, ca membru al NATO, România a consolidat cooperarea materie de securitate cu Statele Unite și alte țări membre.


La Washington DC, alături de Derek Chollet, consilier politic al Departamentului de stat al SUA, unul din cei mai influenți membri ai Ministerului de externe american.În trecut, Chollet a ocupat funcții la Departamentul de Stat, Casa Albă și Departamentul Apărării. În perioada 2012-2015, a fost secretarul adjunct al apărării al SUA pentru afaceri internaționale de securitate, unde a gestionat politica de apărare a SUA față de Europa, Orientul Mijlociu, Africa și emisfera vestică. Înainte de a se alătura Pentagonului, Chollet a lucrat la Casa Albă ca asistent special al președintelui și director principal pentru planificare strategică în cadrul personalului Consiliului de Securitate Națională.


În Statele Unite ale Americii, am avut o întâlnire cu Bill Nelson, șeful NASA. Bill Nelson, care anul acesta împlinește 81 de ani, a reprezentat statul Florida în Camera reprezentanților din 1979 – 1991, mai apoi în Senatul SUA din 2001 până în 2019 și este al doilea membru al Congresului american care a călătorit în spațiu. În Congresul american, Nelson a avut o reputație de liberal.  El a susținut dreptul la avort și controlul armelor, iar în 2010 a votat pentru abrogarea politicii SUA care interzicea bărbaților și femeilor homosexuali să servească în armată.  Din punct de vedere fiscal, a favorizat majorarea impozitelor pentru cei bogați și creșterea salariului minim federal. Bill Nelson a studiat științe politice de la Universitatea Yale în 1965 și a absolvit doctoratul în drept la Universitatea din Virginia în 1968. Timp de șase ani s-a aflat în rezerva Armatei SUA iar în perioada 1968-1970 a fost în serviciu activ, ajungând la gradul de căpitan.În 1985, în perioada în care era președinte al subcomisiei pentru spațiu, a început antrenamentele pentru a astronauți iar pe 12 ianuarie 1986, a zburat la bordul navetei spațiale Columbia ca specialist, în misiunea STS-61C. În 2021 a devenit administratorul NASA după votul unanim al Senatului american, cu un proiect ambițios de cercetare și explorare spațială.


În Statele Unite ale Americii, am avut o întâlnire cu Bill Nelson, șeful NASA. Am avut deosebita onoare să mă reîntâlnesc, la Washington, cu ocazia celebrării parteneriatului strategic dintre România și Statele Unite ale Americii, cu Hans Klemm, fost ambasador al SUA în țara noastră.Hans Klemm a fost ambasadorul SUA în România în perioada 2015 – 2019, timp în care a construit o relație impecabilă la nivel diplomatic între cele două state și a fost un promotor neobosit al democrației, drepturilor și libertăților omului, un luptător împotriva corupției și un susținător al justiției corecte, al incluziunii sociale și toleranței.Specializat în economie, istorie și politici internaționale de dezvoltare, Klemm este unul din cei mai buni diplomați și un prieten al României, cu care am avut plăcerea de a colabora în mai multe ocazii pe proiecte educaționale și culturale.


La Washington DC am avut o întâlnire cu CEO Eximbank SUA, Reta Lewis. 

La Washington DC am avut o întâlnire cu CEO Eximbank SUA, Reta Lewis.

Reta Jo Lewis este un avocat american, fost diplomat și politician iar anterior poziției actuale a ocupat poziția de director al afacerilor Congresului american la German Marshall Fund pentru Statele Unite. 

De asemenea, a mai fost reprezentant special pentru afacerile interguvernamentale globale la Departamentul de Stat al Statelor Unite în timpul administrației Obama și asistent special al președintelui pentru afaceri politice în timpul administrației Clinton.

Reta Jo Lewis a fost introdusă în lista Women’s Foreign Policy Group a femeilor afro-americane implicate în politica externă pentru contribuțiile sale la politicile globale.



Reintalnire în Statele Unite ale Americii cu Paul Shapiro, director în cadrul United States Holocaust Memorial Museum.Sub conducerea lui, Muzeul Memorial al Holocaustului din Washington DC se angajează în programe de formare a liderilor și încurajează cetățenii să acționeze, cultivând un sentiment de responsabilitate morală în rândul lor, astfel încât să răspundă provocărilor monumentale cu care se confruntă lumea de astăzi. Un memorial viu al Holocaustului, muzeul inspiră cetățenii și liderii să promoveze demnitatea umană, să înfrunte ura și să prevină genocidul. Paul Shapiro aproape că se identifică cu acest muzeu, alăturându-se instituției încă din 1997! În 2010, a fost decorat cu Crucea Ordinului Meritul de către ambasadorul Germaniei în Statele Unite, Klaus Scharioth, la Ambasada Germaniei din Washington, D.C, cea mai înaltă distincție civilă a Germaniei, pentru studiile sale despre Holocaust.


Reîntalnire cu Ethan Rosenzweig, Deputy Assistant Secretary for Academic Programs at the U.S. Department of State, cel care coordonează programul Fulbright si care a ajutat România să mărească numărul de burse educaționale și de cercetare.Ca fost bursier Fulbright, știu că această oportunitate pentru studenții, profesorii, specialiștii și cercetătorii români este un pas imens în carieră și un ajutor extraordinar pe care statul american îl oferă.  De la procesul riguros și dificil al selecției și până la absolvirea programului, în orice colegiu, universitate sau institut american, toți cei care beneficiază de această prestigioasă bursă se pregătesc să devină lideri în domeniile lor și să dea comunității tot aportul profesional. Anterior, Ethan Rosenzweig a activat la Facultatea de Drept a Universității Emory ca decan asociat, supervizând gestionarea înscrierilor și serviciile pentru studenți, inclusiv activitățile internaționale de recrutare și implicare.Înainte de Universitatea Emory, a absolvit o bursă de management prezidențial la Departamentul de Educație al SUA și a primit diplomele de licență și de master în politici publice de la Universitatea Americană.


Reîntâlnire în Statele Unite ale Americii cu Daniel S. Mariaschin, CEO of B’nai B’rith International.Daniel S. Mariaschin conduce și supraveghează programele, activitățile și personalul B’nai B’rith din întreaga lume iar din această calitate își expune viziunea în fața Congresului SUA, liderilor mondiali, diplomațilpr globali și mass-mediei, privind problemele de interes pentru comunitatea evreiască. Mariaschin a fost membru al delegației SUA la conferința Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa din 2003 privind antisemitismul de la Viena și în calitate de consilier al delegației SUA la conferința din 2004 de la Berlin, conferința din 2005 de la Cordoba, Spania, reuniunea din 2007, România și reuniunea de la Roma, 2018. A fost membru al Comitetului Consultativ Internațional al CEANA, comisia argentiniană care studiază relațiile acestei țări cu regimul nazist, și a făcut parte din Comisia pentru Restituirea Proprietăților din Slovacia și ca membru al Comisiei Internaționale pentru Holocaustul din România.  Din 2006, Mariaschin a condus negocieri cu țări cu privire la restituirea bunurilor din epoca Holocaustului în numele Organizației Mondiale pentru Restituirea Evreilor.


La Washington, alături de Ambassador Deborah Lipstadt, reprezentantul special pentru monitorizarea și combaterea antisemitismului în SUA.La Washington, alături de Ambassador Deborah Lipstadt, reprezentantul special pentru monitorizarea și combaterea antisemitismului în SUA.Deborah Lipstadt este profesor de istorie modernă a evreilor și studii asupra Holocaustului la Universitatea Emory din Atlanta. În trecut a fost consultant al Muzeului Memorial al Holocaustului din Statele Unite. În 1994, președintele Statelor Unite, Bill Clinton, a numit-o în Consiliul Memorial al Holocaustului, îndeplinind două mandate. În 2022, președintele Joe Biden a nominalizat-o pentru a fi reprezentantul special al Statelor Unite pentru monitorizarea și combaterea antisemitismului.În 2023, Lipstadt a fost numită unul dintre cei mai influenți 100 de oameni din lume de revista Time.Lipstadt este autorul unor cărți despre Holocaust, inclusiv „Procesul Eichmann”, „Negarea Holocaustului” și „Dincolo de credință: Presa americană și venirea Holocaustului”. Una din cele mai recente cărți ale ei, „Antisemitism: Aici și Acum”, oferă o analiză captivantă a tendințelor politice actuale care susțin prejudecățile și ostilitatea față de evrei din lumea de astăzi.


Reîntâlnire la Washington cu Ellen Germain, reprezentantul special al SUA pentru Holocaust, activ implicată în problema antisemitismului la nivel global și european și rezolvarea dificultăților cu care se confruntă supraviețuitorii Holocaustului.Ellen Germain și-a asumat atribuțiile de reprezentant special pentru problemele Holocaustului pe 23 august 2021. A ocupat funcția de șef adjunct al misiunii la Ambasada SUA din Saraievo, Bosnia și Herțegovina, în perioada 2018-2021.

Anterior a fost director al Biroului pentru Afaceri din Peninsula Arabă din cadrul Biroului pentru Afaceri din Orientul Apropiat (2015-2017), șef al Consulatului General al SUA la Cracovia, Polonia (2012-2015) și consilier politic adjunct în S.U.A. Ambasada la Bagdad (2007-2008) și la Misiunea SUA la Națiunile Unite din New York (2008-2012), unde a fost responsabilă pentru probleme legate de Orientul Mijlociu, Asia de Est și neproliferare.


Alături de șeful de Protocol al Statelor Unite, Rufus Gifford, fost ambasador al SUA în Danemarca.Gifford a început cariera politică lucrând la campania prezidențială a lui John Kerry din 2004.  Ulterior, și-a început propria afacere de consultanță, lucrând cu numeroși oficiali democrați.Mai târziu, după ce Obama a preluat mandatul de președinte al SUA, Rufus Gifford a ocupat funcția de director financiar al Comitetului Național Democrat din Washington, D.C., înainte de a se muta la Chicago ca membru senior al personalului în campania de realegere a președintelui Obama din 2012. În perioada 2013 – 2017, ca ambasador al SUA în Danemarca, a contribuit la modernizarea relației transatlantice prin implicarea tinerilor și construirea instituțiilor, printre alte probleme bilaterale și globale.

Citește și: