Valoarea totală a proiectului de extindere a Aeroportului Internațional Iași, care presupune construirea terminalului T4 și mărirea capacității de parcare, este de 447.270.880,56 lei cu TVA. Valoarea totală eligibilă este de 367.876.172,66 lei, din care 85 la sută reprezintă contribuţia de la Fondul European de Dezvoltare Regională, 13 la sută este contribuţia de la bugetul de stat, iar restul va fi alocat din bugetul Aeroportului.
Viitorul terminal va fi costruit pe o suprafaţă de peste 30 de mii de metri pătraţi, în conformitate cu obiectivele de protecţie a mediului. Proiectul prevede realizarea unui parc de panouri solare care va produce energie verde.
De asemenea, echipamentele care vor fi montate în terminal vor fi de ultimă generaţie, cu un consum redus de energie.
Prin construirea terminalului T4, Aeroportul Iaşi va putea procesa 3,5 milioane de pasageri anual, adică un număr dublu față de capacitatea pe care o au astăzi terminalele T2 și T3.
Am mizat pe extinderea infrastructurii aeroportuare pe partea de Vest şi am prins ultimul avion.
A fost cea mai bună variantă de a obține fonduri prin Programul Operaţional Infrastructură Mare.
Strategia pe care am ales-o este cea fezabilă, iar acum avem şi garanţia că vom reuşi implementarea și finalizarea proiectului.
Aeroportul este un obiectiv strategic pentru dezvoltarea judeţului Iaşi şi a întregii regiuni, iar criza refugiaţilor ne-a arătat încă o dată cât de importantă este modernizarea acestei porţi aeriene care ne conectează cu lumea