
Cum este să te trezești cu trupe militare la poartă, să ți se ceară să încropești un bagaj mic și, împreună cu toată familia, copiii și părinții, să trebuiască să mergi într-un marș de zeci și sute de kilometri, într-un loc despre care nu știi nimic?
Cum este ca la întrebările pe care le pui să ți se răspundă cu lovituri cu patul puștii, să ți se ordone să mergi mai repede?
Cum este să vezi cum copiii sau bunicii mor înghețați de frig, chinuiți de foame sau epuizați de boli și să nu poți face nimic să îi ajuți?
Cum este să trăiești momente în care mii dintre semenii tăi sunt persecutați ori secerați de gloanțe fără nicio vină?
Sună terifiant, a scenariu de film, însă asta a fost soarta a zeci și sute de mii de evrei și romi persecutați și deportați în Transnistria între 1941 și 1944.
Unica lor vină? Aceea de a fi fost evrei sau romi…
Astăzi se împlinesc 75 de ani (1946), de când, între 7 şi 17 mai, s-a desfăşurat, la Bucureşti, procesul mareşalului Ion Antonescu (1882-1946), conducător al României în perioada 1940-1944.
Ion Antonescu şi trei dintre colaboratorii săi apropiaţi (Mihai Antonescu, Constantin Vasiliu şi Gheorghe Alexianu) au fost condamnaţi la moarte pentru crime de război la 17 mai 1946, de Tribunalul Poporului din București.
La 1 iunie 1946 a fost executat prin împușcare la închisoarea Jilava.
România, prin raportul Elie Wiesel, a recunoscut oficial rolul prioritar al regimului Ion Antonescu în distrugerea a peste 300 de mii de evrei români și ucraineni precum și a 11 mii de romi.
Consecința firească a fost implicarea guvernelor României în promovarea de politici publice educaționale și memoriale privind Holocaustului din România.
În calitate de Reprezentant Special al Guvernului României pentru Promovarea Politicilor Memoriei, Combaterea Antisemitismului și Xenofobiei, am datoria de a iniția și sprijini acțiuni, inițiative și politici menite să sporească gradul de conștientizare și să încurajeze o cultură a memoriei clădite pe principii democratice, pe adevăr și responsabilitate civică.