alex muraru proiectele iasului - Alexandru Muraru, candidat la alegerile Europarlamentare

În cadrul activității parlamentare, am depus, începând cu luna februarie, o serie de întrebări și interpelări adresate Guvernului, referitoare la stadiul unor proiecte și investiții care vizează Regiunea de Nord-Est.

 În acest sens, am solicitat Ministerului Transporturilor detalii privitoare la Autostrada A8, în sensul clarificării sursei de finanțare pentru construirea sectoarelor de drum Tg. Neamț – Tg. Mureș și Iași – Tg. Neamț.

 De asemenea, am adresat o interpelare Ministerului Culturii, prin intermediul căreia am solicitat informații referitoare la pașii realizați până în prezent pentru construirea unui nou sediu pentru Opera Națională Iași și un calendar cu privire la măsurilor avute în vedere pentru îndeplinirea acestui obiectiv.

autostrada a8
opera nationala iasi

 Am transmis o interpelare Ministerului Sănătății pentru a afla care sunt soluțiile de construcție a căilor de acces și relelelor de utilități aferente Spitalului Regional de Urgențe Iași, când va fi semnat acordul de împrumut de la Banca Europeană pentru Investiții pentru realizarea acestui obiectiv și care este raportul de finanțare între POR 2014 – 2020 și exercițiul financiar 2021 – 2027.

➜ Printr-o altă interpelare transmisă Ministerului Investițiilor și Fondurilor Europene am solicitat clarificări referitoare la alocările prin Programul Național de Redresare și Reziliență, în perspectiva reducerii decalajelor de dezvoltare dintre regiunile țării.

spitalul regional de urgente iasi
regiunile romaniei

➜ În prezent, documentația de actualizare a Planul Urbanistic General al Municipiului Iași se află la Ministerului Culturii. În acest sens, am adresat o întrebare ministrului Bogdan Gheorghiu cu privire la motivele care au stat la baza solicitării de realizare de studii arheologice și studii istorice.

➜ La începutul acestei luni, am solicitat Ministerului Transporturilor comunicarea măsurilor avute în vedere pentru realizarea unor pasaje supraterane în zona Valea Lupului, jud. Iași, și o evaluare a costurilor aferente unui asemenea proiect, în contextul numărului mare de accidente soldate cu victime în respectiva zonă.

pugiasi
pasaje valea lupului

➜ O altă interpelare adresată Ministerului Transporturilor, face trimitere la starea pasajului subteran din zona Gării Internaționale Nicolina Iași. Astfel, am căutat răspunsuri referitoare la stadiul realizării documentațiilor în vederea reabilitării acestui pasaj și o estimare a timpului de execuție.

➜ Nu în ultimul rând, am transmis Ministerului Transporturilor o interpelare referitoare la Centura Ocolitoare a Municipiului Iași, prin care solicit comunicarea calendarului pentru realizarea serviciilor de achiziție pentru studiile de proiectare și execuție și dacă se are în vedere alocarea unui buget multianual pentru realizarea acestui obiectiv.

gara-nicolina-iasi
centura iasi

Voi comunica public răspunsurile primite pe măsură ce acestea îmi vor fi transmise!

Citește și: