PROGRAM

Susținerea educației și salvarea monumentelor de la distrugere sunt pilonii pe care îmi voi fundamenta activitatea în Parlament.

1.

Susțin creșterea bugetului alocat Educației și Cercetării

Procentul de 2,99 % reprezintă, în medie, cheltuielile publice cu educația în România, printre cele mai mici sume din UE, raportat la PIB. România este pe penultimul loc din UE în privința cheltuielilor cu cercetarea și dezvoltarea (0,15%).

Guvernul PNL a crescut bugetul educației în 2020 la 3.4% din PIB.

Voi susține din Parlament creșterea graduală a bugetului alocat Educației și Cercetării, până la 6% din PIB.

Într-o lume globalizată, în care cunoașterea este cea mai de preț marfă și sursa cea mai importantă a dezvoltării economico-sociale și personale, subfinanțarea sistemului de educație are efecte nefaste asupra economiei, democrației și stabilității sociale. Riscăm să devenim irelevanți într-o lume competitivă, dependenți de inovațiile din străinătate și cu o populație vulnerabilă în fața populismului.

Voi propune din Parlament schimbarea legii educației prin ierarhizarea universităților și a programelor de studiu, astfel încât principiul să fie „Banii urmează performanța”.

Trebuie să recunoaștem, prin actualul statu-quo se încurajează mediocritatea, finanțarea suplimentară a universităților fiind la cheremul pixului ministerial. Niciuna dintre universitățile noastre nu se află în topul celor 500 de universități din lume conform clasamentului Shanghai.

Nu e corect ca finanțarea de bază per student, din bani publici, a unei universități de top, cu performanță ridicată, să fie la fel ca finanțarea unei universități care face parte din categoria „fabricilor de diplome”. Înseamnă că nu premiem calitatea și că risipim banul public. Este și o măsură de onestitate față de viitorii studenți, care trebuie informați cu privire la calitatea programelor de studii. Totodată, angajatorii vor fi mai în cunoștință de cauză despre calitatea programelor de studii urmate de studenți, în funcție de ierarhizarea universitară.

2.

În România educată, „fabricile de diplome” trebuie să dispară

3.

Salvarea monumentelor istorice din Iași prin creșterea finanțărilor

Iașul are 123 monumente istorice de valoare națională și universală, adică de categoria A, pe lista monumentelor istorice. Dintre acestea, aproximativ 60% necesită reparații de urgență pentru că se află într-o stare de degradare avansată. Iaşul are cele mai multe monumente istorice, după București. Avem, așadar, un atu extraordinar, care trebuie îngrijit și prioritizat!

Voi propune aprobarea unui nou Cod al patrimoniului cultural prin care finanțarea monumentelor istorice să se facă pe baza unei distribuiri a fondurilor din Programul National de Restaurare pe județe, cu prioritate pentru finanțarea monumentelor istorice de categoria A.

Totodată, voi propune înființarea Gărzii Naționale a Patrimoniului Cultural, organism cu rol de inventariere, control și coerciție, identificare de soluții și promovare a patrimoniului imobiliar cultural. Documentele emise de inspectorii gărzii vor fi mijloace de probă în instanță, ceea ce va facilita tragerea la răspundere a celor care distrug monumentele istorice.