Prin legea educației, sistemul birocratic și neadaptat nevoilor elevului este reformat din temelii. Școala este pentru elevi și pentru nevoile lor.
Școala este pentru elevi și pentru nevoile lor.
Pentru asta, în noua Lege a învățămmântului preunivesitar, am reglementat:
Curriculum adaptat și flexibil. Se reglementează profilul de formare a absolventului la sfârșitul învățământului primar, secundar inferior și al celui liceal ca fiind o componentă reglatoare a Curriculumului național.
Pentru că școala trebuie să ofere elevului cea mai potrivită educație.
Profilul conține descriptorii realizărilor elevilor la sfârșitul unui ciclu de învățămant și este parte componentă a portofoliului personal educațional.
La învățământul primar, elevul va opta în cadrul curriculumului la decizia școlii pentru 2-4 ore pe săptămână.
La învățământul secundar inferior, elevul va opta în cadrul curriculumului la decizia școlii pentru 3-5 ore pe săptămână.
La învățământul liceal, elevul va opta în cadrul curriculumului la decizia școlii pentru 6-8 ore pe săptămână.
Curriculumul la decizia școlii se va constitui atât din pachete de discipline opționale ofertate la nivel național, regional şi local, cât şi din pachete de discipline opţionale ofertate la nivelul unităţii de învăţământ.
Bursa în școală într-un cuantum care să conteze! Burse asigurate de Ministerul Educației!
De aceste burse vor beneficia elevii de la cursurile cu frecvenţă din învăţământul preuniversitar de stat, iar de bursele de excelență olimpică vor beneficia și elevii din învățământul preuniversitar particular acreditat.
Autoritățile publice locale pot suplimenta fondul de burse al școlii.
bursa de excelență olimpică I/internațională – 1.000 lei/luna;
bursa de excelență olimpică II/națională – 700 lei/luna;
bursă de performanță școlară – 500 lei/luna;
bursă profesională – 300 lei/luna;
bursă socială – 300 lei/luna.
Identifcarea nevoilor de intervenție prin derularea de programe de reducere a abandonului școlar și instituirea pentru prima data a unor măsuri concrete pentru creșterea alfabetismului funcțional.
Ministerul Educației va derula programe de reducere a abandonului școlar în cadrul unui Plan Strategic Integrat de Reducere a Abandonului Școlar, reevaluat în etape, din 5 în 5 ani. Planul Strategic Integrat de Reducere a Abandonului Școlar reprezintă un ansamblu organizat de activități și servicii instituite în scopul reducerii abandonului școlar și a ratei de părăsire a sistemului de învățământ, indiferent de nivelul de educație la care preșcolarul/elevul se află și se aprobă prin hotărâre de guvern, inițiată de Ministerul Educației.
Începând cu anul școlar 2022-2023, anual, direcțiile județene de învățământ preuniversitar vor publica situația privind abandonul școlar de la nivel județean, pentru fiecare unitate de învățământ preuniversitar. Pentru că fiecare elev trebuie să aibă șanse egale la educație.
Nivelul de alfabetizare funcțională a beneficiarilor primari ai educației va fi evaluat periodic prin teste online, corespunzător fiecărui nivel și fiecărei clase.
Evaluările vor fi realizate prin Platforma națională de alfabetizare funcțională care include teste realizate conform standardelor de alfabetizare funcțională, corelate cu profilul absolventului, pentru clasele de început de ciclu gimnazial și liceal, respectiv pentru clasele a V-a și a IX-a.
Se înființează Programul național de formare a cadrelor didactice în vederea creșterii nivelului de alfabetizare funcțională a elevilor. Derularea Programului va fi reglementată prin hotărâre de Guvern inițiată de Ministerul Educației, la propunerea CNFDCD. Elevul va deveni un adult care va lua decizii în mod autonom, pe baza abilităților dobândite în diferite etape ale formării sale educaționale.
Aceste trei seturi de competențe se referă la:
a) realizarea de conexiuni logice, extragerea ideilor principale și exprimarea unui punct de vedere (citirea și înțelegerea unui text scris),
b) capacitatea de a transpune informația abstractă în activitățile cotidiene (alfabetizarea matematică),
c) capacitatea de înțelege fenomenele din natură și de a lua decizii bazate pe date factuale (alfabetizarea științifică).
Consilierul școlar va fi lângă elev.
În școli vor funcționa compartimentele de asistență psihopedagogică.
În cadrul compartimentelor de asistență psihopedagogică din unitățile de învățământ de masă vor fi profesori –logopezi cu specializarea în psihopedagogie specială/psihologie; profesori-psihopedagog cu specializarea în psihopedagogie specială/psihologie și consilieri şcolari cu specializări în profilul/domeniul psihopedagogie specială sau psihologie și cu specializări în domeniul științe ale educației, stabilite prin ordin al ministrului educației.
Pentru că elevul trebuie să fie protejat de abuzul emoțional, profesorul care va abuza elevul este sancționat cu desfacerea contractului de muncă și timp de 10 ani nu va mai avea dreptul să exercite calitatea de profesor.
Spațiul școlar digitalizat, pentru ca procesele de punere în aplicare a programelor şi activităţilor de învăţare şi formare de competenţe academice sau profesionale să fie complete și în pas cu evoluția societății, pentru ca educația să poată fi realizată atât prin activităţi de învăţare în context formal, cât şi în context nonformal sau informal.