
Participare la eveniment de rememorare a ororilor Holocaustului, cea mai neagră perioadă a istoriei noastre recente
La Sinagoga Mare din Iași, am participat la un eveniment de rememorare a ororilor Holocaustului, cea mai neagră perioadă a istoriei noastre recente, organizat cu sprijinul Inspectoratului Școlar Județean Iași în parteneriat cu Primăria Municipiului Iași, Comunitatea Evreilor din Iași, Institutul Francez din Iași și Europe Direct. Fie că vorbim despre deportările regimului antonescian în Transnistria, de asasinatele din Basarabia sau Bucovina ale aceluiași sistem criminal, de Iași sau București, de pogromuri, de trenuri ale morții, fie despre cele la Auschwitz de către autoritățile horthyste a celor din Transilvania de Nord, evreii de pe aceste locuri au fost victime ale politicilor statale rasiale, antisemite, discriminatorii și criminale.
Holocaustul nu a fost o prăbușire accentuată, ci o coborâre treptată în întuneric. Astăzi, războiul barbar de ocupație purtat de Federația Rusă asupra Ucrainei, criza celor 14 milioane de refugiați ucraineni prin care trece lumea și Europa, contextul post-pandemic și alte crize, reprezintă un teren fertil, din păcate, pentru antisemitism, pentru negarea, distorsionarea sau trivializarea Holocaustului, pentru homofobie, xenofobie, rasism și ură. Toate acestea accentuează teoriile conspirației și prejudiciază grav democrația, comunitățile noastre, infectează cu minciuni îngrozitoare tinerele generații și ultragiază memoria Holocaustului. Distorsionarea Holocaustului a devenit cel mai utilizat instrument al celor care relativizează, neagă Holocaustul și distribuie neîncetat astfel teorii antisemite de o amploare fără precedent în ultimele decenii.
Condamnarea publică fermă, crearea de instrumente noi, birocratice și legislative, susținerea instituțiilor și a comunităților să lucreze activ pentru sancționare, să protejeze deopotrivă valorile, angajamentele și eforturile pe care România le-a făcut în ultimele două decenii în materia protejării memoriei victimelor Holocaustului și a combaterii antisemitismului, xenofobiei, rasismului trebuie să fie o misiune permanentă a noastră!