
Participare la deschiderea Festivalului Internațional de Film București, aflat sub Înaltul Patronaj al ASR Principelui Radu.
La invitația Familiei Regale a României, la Palatul Elisabeta am participat la deschiderea Festivalului Internațional de Film București, aflat sub Înaltul Patronaj al ASR Principelui Radu. Ajuns anul acesta la cea de-a 19-a ediție, Festivalul Internațional de Film București reunește principalii realizatori, ambasadorii festivalului și cei mai importanți susținători ai lui. La evenimentul de deschidere au mai participat ministrul Culturii, Raluca Turcan, președintele Asociației Culturale „Grigore Vasiliu Birlic”, Alex Șerban, fondatorul Festivalului Internațional de Film București, Dana Dimitriu-Chelba, alături de reprezentanți ai Parlamentului României, înalți reprezentanți diplomatici ai Ambasadelor Germaniei, Elveției, Mexicului, Japoniei, Italiei și Ordinului de Malta, a unor diplomați din Ministerul Afacerilor Externe român, a unor organizații neguvernamentale, companii și agenții, precum și a unui mare număr de personalități din societatea civilă, îndeosebi din lumea filmului.
Bucharest International Film Festival (BIFF) este prima mare competiţie cinematograficӑ de film de lung metraj organizatӑ în capitala României și a fost conceput ca un festival deschis cinematografiei de artă, care încurajează curente cinematografice nou-apărute, descoperă talente și promovează tineri realizatori de film.Longevitatea acestui festival confirmă necesitatea existenţei unui asemenea eveniment ṣi recunoaṣterea sa pe plan naţional si internaţional prin prezenţa publicului ṣi prin invitați de notorietate.Anul acesta, BIFF se va derula în perioada 15 – 22 septembrie, în mai multe locații din București.Sursa: Familia Regala a Romaniei