601 - Alexandru Muraru, candidat la alegerile Europarlamentare

Pachetul de legi ale Educației a fost aprobat în ședința guvernului și urmează să intre la dezbateri în Parlamentul României.

Legea învățământului preuniversitar și Legea învățământului superior sunt parte a proiectului de țară prezidențial România Educată și reprezintă forma agreată în urma unui amplu proces de consultări publice cu toți actorii implicați în actul de învățământ, fie că este vorba de elevi, profesori, părinți, conducerile unităților de învățământ, inspectorate școlare, sindicate și administrații locale care administrează patrimoniul școlar.

Este momentul în care avem o șansă să aducem sistemul de educație în armonie cu dinamica societății, să pregătim tineri pentru viitor prin metode de predare inovative, să adaptăm programa școlară la nevoile cu care elevii se vor confrunta în viață și, în final, să antrenăm școala pentru rolul previzionar pe care trebuie să îl aibă.


PNL susține performanța!

Elevii și studenții care participă la competiții în domeniul cercetării sau inovării pot primi burse sau premii de la Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării, în cadrul programului „Henri Coandă”.

Aceste burse se adresează elevilor și studenților din România care participă la competiții internaționale unde realizează soluții tehnice. Este posibilă acordarea unui număr maxim de 20 de burse de cercetare, pentru 20 de echipe de elevi și studenți, iar valoarea maximă a unei burse poate fi de 100.000 de lei.Totodată, pentru prima oară în România, Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării premiază rezultatele deosebite ale elevilor și studenților români, obținute la concursuri internaționale, care au presupus realizarea unui bun, serviciu sau a unei aplicații specifice cercetării aplicative și inovării. Premiile ,,Henri Coandă” se acordă individual, pentru fiecare membru al echipei, astfel: 15.000 lei pentru locul I, 9.000 lei pentru locul II, 6.000 lei pentru locul III.

Reducerea și prevenirea abandonului școlar sunt prioritare pentru Partidul Național Liberal.

În acest context, a fost lansat în consultare publică Ghidul Solicitantului pentru Programul Național pentru Reducerea Abandonului Școlar (PNRAS), runda a II-a.

Vor fi alocate 265 de milioane de euro pentru a preveni și reduce abandonul școlar la nivel gimnazial și pentru a îmbunătăți tranziția de la învățământul secundar inferior la cel superior. Prin acest program, unitățile de învățământ vor avea posibilitatea să acceseze până la 300.000 de euro și să ofere elevilor tot sprijinul de care au nevoie pentru a participa la ore și pentru a-și dezvolta competențele corespunzătoare vârstei. 

Schema de finanțare pentru runda a II-a este una îmbunătățită și integrează recomandările primite în ultimele 6 luni de la beneficiarii rundei I de finanțare a PNRAS.


Noua lege a educației aduce un grad mai mare de transparență în procedurile decizionale din forurile de conducere ale universităților

Sunt vizate hotărârile de senat, ale comisiilor de administrație, ale comisiilor de etică și chiar până la nivelul consiliilor facultăților.Toate acestea vor fi considerate acte de interes public și vor fi postate pe site-urile instituțiilor de învățământ.Rectorul va întocmi de acum un raport anual de activitate, care va conține și o prezentare a stării în care se găsește universitatea în momentul respectiv. Acest document administrativ va avea un caracter public și va respecta aceleași reguli precum hotărârile conducerii.Centrarea învățământului superior pe studenți este un element central al legii educației din mediul universitar. Astfel, reprezentanții organizațiilor studențești vor fi incluși în procesele de decizie de la vârful universităților, ca principali beneficiari ai procesului de învățământ.

Combaterea abandonului școlar este o prioritate pentru PNL

Sunt vizate hotărârile de senat, ale comisiilor de administrație, ale comisiilor de etică și chiar până la nivelul consiliilor facultăților. Toate acestea vor fi considerate acte de interes public și vor fi postate pe site-urile instituțiilor de învățământ.Rectorul va întocmi de acum un raport anual de activitate, care va conține și o prezentare a stării în care se găsește universitatea în momentul respectiv. Acest document administrativ va avea un caracter public și va respecta aceleași reguli precum hotărârile conducerii.Centrarea învățământului superior pe studenți este un element central al legii educației din mediul universitar. Astfel, reprezentanții organizațiilor studențești vor fi incluși în procesele de decizie de la vârful universităților, ca principali beneficiari ai procesului de învățământ.

Noua lege a educației din mediul universitar facilitează accesul studenților români la stagii educaționale în străinătate

Prin Programul Național pentru Internaționalizare Universitară, potrivit estimărilor Ministerului Educației, până în 2030, circa 20% dintre studenții din România vor efectua, în mod curent, un asemenea stagiu peste hotare.Programul acoperă și atragerea de studenți străini la universitățile din România. Pentru aceștia va fi dezvoltată platforma online studyinromania.gov.ro, unde vor fi popularizate posibilitățile de studiu pe care le oferă instituțiile de învățământ superior din țara noastră. Programele de atragere a studenților străini, dar și cel de efectuare de către cei români a unor stagii de pregătire în străinătate au fost prevăzute în proiectul prezidențial ”România Educată”.

Citește și: