1. Obiectivul strategic al PNL – dezvoltarea Moldovei - Alexandru Muraru, candidat la alegerile Europarlamentare

PSD a luat cel mai mult din Moldova, în termeni de voturi, și a dat în schimb cel mai puțin, în termeni de dezvoltare și investiții!

După 7 ani de guvernare PSD-istă neîntreruptă și alți zeci de ani de administrație PSD-istă, Moldova este cea mai defavorizată regiune, neavând nicio conexiune de tip autostradă cu celelalte provincii.

Este evident pentru oricine că niciun alt Guvern nu a mai proiectat asemenea investiții pentru următorii ani, așa cum a făcut Guvernul PNL!

Alături de vicepremierul Guvernului României, Raluca Turcan, Ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloș, Prefectul Marian Grigoraș, primarul Mihai Chirica, la conferința de presă în care s-au anunțat obiective de investiții ce vor fi incluse în PNRR.

Astfel, pentru Infrastructura de transport:

+ Moldova primește 40% din totalul resurselor financiare alocate infrastructurii rutiere pentru cele 3 autostrăzi: A7, A8 și A13.

+ Cele două capete din autostrada A8, capătul estic Moțca – Tg. Neamț – Leghin (34 km) și capătul vestic Tg. Mureș – Miercurea Nirajului (25 km), vor fi incluși ca propunere de finanțare prin PNRR, urmând ca restul autostrăzii A8 să fie finanțată prin fondurile de coeziune.

Pentru Infrastructura medicală:

+ 850 de milioane de euro vor fi alocați Iașului pentru 3 mari proiecte de investiții în sănătate: Spitalul Regional de Urgență (500 milioane de euro), Institutul Regional de Boli Cardiovasculare (300 de milioane de euro) și Institutul de Oncologie (peste 50 de milioane de euro).

+ 122 milioane de lei vor fi alocați pentru decontarea achiziției de aparatură medicală și echipamente de protecție în combaterea infectării cu SARS-Cov-2.

Mediul de business ieșean

+ Guvernul #PNL a efectuat plata șomajului tehnic pentru aproximativ 40.000 angajați la nivelul județului Iași.

+ 60 de companii ieșene au fost beneficiare ale programului IMM Invest.

+ 12.500 de angajați au beneficiat de sporul de reinserție la întoarcerea în activitate.

2. Obiectivul strategic al PNL – dezvoltarea Moldovei - Alexandru Muraru, candidat la alegerile Europarlamentare

Citește și: