252 - Alexandru Muraru, candidat la alegerile Europarlamentare

Întrevedere la Guvern, alături de Primul-Ministru, cu Colette Avital, secretar general al Organizaţiei Mondiale pentru Restituirea Proprietăţilor Evreieşti (WJRO)

Am participat, în această săptămâna, la Palatul Victoria, alături de Primul-Ministru, la întâlnirea cu doamna Colette Avital, secretar general al Organizaţiei Mondiale pentru Restituirea Proprietăţilor Evreieşti (WJRO). Doamna Colette Avital este astăzi unul dintre cei mai cunoscuți supraviețuitori ai Holocaustului din lume și unul dintre cei mai respectați oameni politici din Israel. Doamna Avital a fost membru al Parlamentului din Israel (Knesset) și prima femeie din Israel candidat la președinția Israelului. Domnia sa reprezintată astăzi numeroase organizații civice.


Vizita demnitarului israelian vine ca urmare a vizitei pe care am efectuat-o în Israel în luna Iunie și unde am inițiat primele discuții pentru a accelera unele acțiuni sau proiecte blocate.România este astăzi un model regional în ceea ce priveşte asumarea Holocaustului şi încurajarea cercetării şi educaţiei despre Holocaust.  În acest sens, premierul a amintit că săptămâna trecută, în cadrul unei ceremonii organizate la Palatul Victoria, a fost semnat contractul de finanţare prin Planul Naţional de Recuperare şi Rezilienţă (PNRR) a Muzeului Naţional de Istorie a Evreilor şi al Holocaustului din România. În cadrul întâlnirii, a fost subliniat cooperarea excelentă dintre România şi Statul Israel şi a reafirmat angajamentul ferm al României pentru promovarea memoriei Holocaustului şi combaterea antisemitismului, exemple în acest sens fiind progresele înregistrate în implementarea Strategiei naţionale pentru prevenirea şi combaterea antisemitismului, xenofobiei, radicalizării şi discursului instigator la ură, aferentă perioadei 2021-2023, precum şi activitatea susţinută a Comitetului interministerial însărcinat cu monitorizarea implementării Strategiei.


În cadrul întrevederii, a fost abordat şi subiectul reluării activităţii Grupului de lucru pentru problematica restituirii proprietăţilor evreieşti şi a pensiilor pentru supravieţuitorii Holocaustului, de la nivelul Secretariatului General al Guvernului, ambele părţi susţinând importanţa reactivării acestuia astfel încât procesul de restituire să fie accelerat. La întrevedere au participat secretarii de stat Dumitrița Solomon și Dan Carbunaru, secretari de stat in Cancelaria Prim-ministrului, ES Reuven Azar, Ambasadorul Statului Israel in Romania, precum și Cristina Stanca, președintele ANRP. Surse: News.ro și Gov.ro

Citește și: