23 - Alexandru Muraru, candidat la alegerile Europarlamentare

Întâlnire la Ministerul Afacerilor Externe din Israel

În cadrul întâlnirilor oficiale din Israel, am fost primit, în această săptămână, la sediul Ministerului Afacerilor Externe din Israel, de către dna Shuli Davidovich, coordonatoarea Departamentului pentru Probleme Evreiești și Culte la nivel global și de către dna Ruth Cohen Dar, Director al Departamentului pentru Combaterea Antisemitismului și Memoria Holocaustului. 

Am fost însoțit de doamna secretar de stat în cadrul Cancelariei Primului-Ministru, Irina Dumitrița SOLOMON, și de doamna Monica Magaon de la secția politică a Ambasadei României în Israel.



Am expus progresele realizate de România în ultimii două decenii în materia promovării politicilor memoriei, educației privind Holocaustul, promovarea memoriei victimelor Holocaustului, combaterea antisemitismului sau a negării și distorsionării Holocaustului și crearea de instrumente și politici în aceste domenii, cele mai noi fiind legea care introduce disciplina obligatorie „Holocaustul. Istoria Evreilor” pentru licee și școli profesionale și Strategia Națională pentru prevenirea și combaterea Antisemitismului, Xenofobiei, Radicalizării și Discursului Instigator la ură pentru perioada 2021-2023. Am discutat despre măsurile pe care le avem în vedere în următorii ani pentru a limita răspândirea în mediul online a manifestărilor și mesajelor antisemite sau extremiste, dar și programele pentru a pregăti funcționarii și personalul specializat din instituțiile și serviciile care vor acționa în stoparea acestor fenomene.  Totodată, am analizat împreună cu partenerii israelieni cooperarea în următorii ani în acest domeniu și am adus în discuție nevoia de a proteja mai bine patrimoniul și moștenirea comunității evreiești din România prin identificarea de resurse prin finanțările pe care diferite organizații internaționale le pot acorda.

Citește și: