Am primit, săptămâna trecută, la Palatul Victoria, vizita doamnei Dalit Stauber, Direcror General al Ministerului Educației din Israel.
La întâlnire a luat parte Dna Dumitrița Solomon, secretar de stat in cadrul cancelariei Primului-Ministru, precum și Dl Amir Sagron, adjunctul misiunii diplomatice a Israelului în România.
Am discutat despre cooperarea in domeniul educației, în contextul introducerii disciplinei obligatorii “Istoria Evreilor. Holocaustul” începând cu anul 2023-2024.
În continuarea vizitelor pe care le-am făcut în acest an în Israel, pe acest subiect, am reafirmat dorința noastră ca parteneriatul cu Yad Vashem să continue la un nivel susținut, inclusiv prin oferirea de asistență și consiliere în construirea planurilor cadru pentru orele disciplinei, pentru materialele didactice și pentru activitățile care vor ajuta profesorii și elevii in însușirea cunoștințelor.
Reamintesc faptul că în baza Memorandumului de Înțelegere dintre Yad Vashem – autoritate a Statului Israel pentru amintirea martirilor și eroilor Holocaustului și Ministerul Educației din România, se derulează un program anual de formare a cadrelor didactice în educația privind problematica Holocaustului. Anual, cca. 15-25 de profesori de liceu, participă la cursuri de perfecționare la Yad Vashem (în perioada 2000 – 2019, au participat în jur de 300 de profesori români de istorie).
Chiar in aceste zile, 25 de profesori din Romania sunt la Yad Vashem pentru aceste cursuri de pregătire.