Întâlnire cu primarul orașului New York, Eric Adams.

Zilele acestea, am participat, la Atena, la cel mai important summit anual al combaterii antisemitismului de către primării și comunități.Cu acest prilej, am avut o întâlnire cu primarul orașului New York, Eric Adams.  Am discutat despre ce a făcut România în procesul de promovare a politicilor memoriei, combaterea antisemitismului și xenofobiei, despre angajamentele noastre pentru perioada următoare și despre obiectivele Strategiei naționale pentru prevenirea și combaterea antisemitismului, xenofobiei, radicalizării și discursului instigator la ură aferentă perioadei 2021 – 2023.  Eric Adams a fost ofițer de poliție în New York timp de mai bine de 20 de ani, pensionându-se la gradul de căpitan.  În noiembrie 2013, Adams a fost ales președinte al districtului Brooklyn, primul afro-american care a ocupat această funcție. A fost reales în noiembrie 2017.


Cu această ocazie, i-am propus primarului orașului New York să viziteze țara noastra, fiind convins că această experiență va fi benefică pentru ambele părți. Această adunare istorică de la Atena este un simbol al speranței și o promisiune pentru o viață mai bună și mai incluzivă în viitor pe fondul unui val antisemit amenințător.  În prea multe țări antisemitismul este răspândit sub formele violenței fizice, hărțuirii verbale, extremismului politic și vandalismului.  Liderii administrației publice au o capacitate unică de e confrunta cu antisemitismul la nivel local, acolo unde efectele sunt resimțite cel mai apăsător.  Acest summit este despre împărtășirea ideilor inovatoare și bune practici în urmărirea unui scop comun — eradicarea finală a urii religioase și a prejudecăților din comunitățile noastre.

Citește și: