La invitația profesorului Doru Zaharia, am avut în acest week-end o întâlnire cu conducerea Universității Naționale de Arte „George Enescu” din Iași la sediul acesteia de la Casa Balș, din capitala Moldovei. La întâlnire au mai participat rectorul Universității, Prof. Univ. Dr. Habil. Aurelian Bădiliță, precum și prorectorii Conf. Univ. Dr. Habil. Cristian Nicolae Ungureanu (Prorector Relații Internaționale, Imaginea Universității și probleme studențești) și Conf. univ. dr. Octavian Dumitru Jighirgiu (Prorector cercetare şi creaţie artistică).
Am discutat cu conducerea Universități cum putem pe viitor să integrăm în viitoarea reformă a educației și în strategia națională „România educată” un program regional și național de creare a incubatoarelor de resurse culturale în școli și licee, proiect pilot pe care profesorul Doru Zaharia și colegii domniei sale deja îl dezvoltă.
Acest program care ar funcționa în ciclul primar, gimnazial și liceal nu înseamnă selectarea de artiști, ci presupune punerea unei baze culturale copiilor și elevilor, dezvoltarea imaginaţiei şi a gândirii critice, dezvoltarea iniţiativei şi stimularea facultăţilor creatoare,; iniţierea şi formarea unor abilităţi de comunicare verbală, paraverbală şi nonverbală, stimularea capacităţii de joc şi a implicării în lucrul în echipă şi stimularea componentelor inteligenţei emoţionale.
Este un proiect inovator, care înseamnă de fapt democratizarea artei și a culturii, popularizarea acestora în mediul educațional, iar rezultatele vor putea fi remarcabile pentru următoarele generații!
Totodată, am discutat despre alte proiecte și programe pe care le putem face, cum putem colabora la nivel local, regional și național și mai ales cum poate ajuta mediul politic și instituțional învățământul superior artistic.
Universitatea de Arte este una din cele mai prestigioase instituții de învățământ artistic din România, având integrate în programele de studii (licență, masterat și doctorat) cele trei domenii fundamentale: muzică, teatru, arte vizuale și design.
Este singura instituție de învățământ superior din România în topul QS Global World Ranking 2018 pentru domeniul Artă și Design.
Cu cei 1500 de studenți și aproape 300 de cadre didactice, Universitatea Națională de Arte „George Enescu” are o misiune excepțională, fiind nu doar o instituție de învățământ superior, ci un „emiţător al culturii”, care militează și promovează arta, cultura și creația artistică autentică!