og image - Alexandru Muraru, candidat la alegerile Europarlamentare

În Planul Național de Redresare și Reziliență a fost prevăzută înființarea a 12 rute turistice și culturale cu o alocare de 103,535 mil. Euro

Promovarea celor 12 rute turistice/culturale vizează acordarea de sprijin financiar pentru promovarea rutelor și pentru modernizarea/reabilitarea obiectivelor (siturilor) turistice cu impact național și internațional, identificate în zonele de destinație optimă. 

Traseul turistic cultural sau ruta turistică este o cale de circulație turistică prestabilită ce prezintă interes și face legătura între mai multe obiective, cu intenția de a trage împreună turiștii. 

Scopul este  asigurarea accesului la obiectivele turistice (culturale și naturale), precum și să pună în valoare peisajul natural, sau al a unor obiective deosebite, de interes turistic. 

Fiecare rută turistică beneficiază de o strategie de promovare a rutei, de materiale promoționale accesibile atât în mediul online cât și fizic, la agențiile de turism, aeroporturi, și la destinațiile individuale, pentru a asigura promovarea întregii rute turistice, de o aplicație pentru telefon dedicată rutei precum și realitate virtuală.

Cele 12 rute sunt:

  • Ruta castelelor – 30 de obiective promovate, 5 castele restaurate;
  • Ruta curiilor din Transilvania – 25 de obiective promovate, 5 curii restaurate;
  • Ruta culelor – 15 obiective promovate, 5 cule restaurate;
  • Traseul gastronomiei tradiționale românești – 30 de obiective promovate;
  • Ruta bisericilor fortificate – 20 de obiective promovate;
  • Ruta bisericilor de lemn – 30 de obiective promovate, 10 biserici restaurate;
  • Ruta mănăstirilor din zona Moldovei – 30 de obiective promovate, 5 mănăstiri restaurate;
  • Ruta Sfântul Ladislau pe teritoriul României – 20 de obiective promovate, 5 obiective restaurate;
  • Ruta castrelor romane – 20 de obiective promovate, 5 castre restaurate;
  • Ruta cetăților – 30 de obiective promovate, 5 cetăți restaurate;
  • Refacerea peisajului cultural din Delta Dunării în vederea creșterii atractivității zonei – 30 de obiective promovate, 30 de obiective restaurate (gospodării);
  • Ruta satelor cu arhitectură tradițională – 20 de obiective promovate, 150 de case tradiționale restaurate din cele 20 de sate cu arhitectură tradițională .


Lista indicativă cu siturile din cadrul rutelor a fost realizată în urma consultării coordonate de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene cu Ministerul Antreprenoriatului și Turismului, Ministerul Culturii, Institutul Național al Patrimoniului, Asociația Comunelor din România, Ministerul Dezvoltării, Ordinul Arhitecților, Autoritatea Națională de Turism, Asociaţia Patronale a Hotelurilor  şi Restaurantelor din România, Organizațiile neguvernamentale active în domeniu și a propunerilor venite din teritoriu.

În vederea promovării/ reabilitării în cadrul uneia din cele 12 rute turistice/culturale, anterior menționate, se va lansa apelul de depunere a solicitărilor de acordare de sprijin financiar (Fișa obiectiv), prin publicarea pe site-ul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, în vederea promovării obiectivelor precum și pentru modernizarea /reabilitarea obiectivelor (siturilor) turistice/culturale, începând cu jumătatea săptămânii 14-18 februarie 2022, cu termen de depunere până la finalul lunii februarie, începutul lunii martie 2022.

Raportat la informațiile transmise de către solicitanții de finanțare, prin completarea Fișei aferente obiectivului, se va elabora lista obiectivelor ce vor fi integrate în cele 12 rute turistice/culturale și evaluarea acelor obiective care se propun în vederea finanțării pentru promovare și renovare.

Citește și: