Iașul merită să aibă un candidat la alegerile europarlamentare de anul viitor
Am spus, în cadrul Forumului Administrației Publice Locale, că Iașul merită să aibă un candidat la alegerile europarlamentare de anul viitor.
Partidul Național Liberal a câştigat o singură dată aceste alegeri, în 2019, cu 27%, când am luat zece mandate de europarlamentar. Dar PNL nu are niciun europarlamentar din Moldova.
Prin urmare, alegerea europarlamentarilor în 2024 dintre membrii PNL va trebui făcută pe regiuni. Moldova va trebui să dea un europarlamentar, iar Iaşul are cea mai importantă organizaţie din Moldova.
I-am transmis domnului prim-ministru faptul că Iaşiul nu cere nimic din ceea ce nu i se cuvine.
Acest judeţ, cel mai mare din România după Bucureşti, conform ultimului recensământ, are nevoie de investiţii pentru ca întreaga regiune să se dezvolte.
Nu există un Iaşi puternic şi o Românie puternică fără o Moldovă puternică, iar noi sperăm ca această forţă politică, PNL, să radieze în întreaga regiune şi să putem ajuta şi colegii noştri din celelalte judeţe.