Formularul pentru ajutorul de incalzire in 2021 - Alexandru Muraru, candidat la alegerile Europarlamentare

Facturile de la curent electric și gaze întocmite greșit, cu încălcarea legii plafonării și compensării, vor fi refăcute, recalculate corect și retrimise fără niciun fel de penalizări.

PNL are soluții clare pentru facturile majorate la energie. La inițiativa PNL, adoptată în Coaliție, Guvernul Ciucă a introdus, prin OUG, obligativitatea refacerii facturilor de energie întocmite eronat, neperceperea de penalităţi şi interzicerea debranşării


Guvernul a pus deja în aplicare, prin OUG, decizia luată în coaliție la inițiativa PNL: facturile de la curent electric și gaze întocmite greșit, cu încălcarea legii plafonării și compensării, vor fi refăcute, recalculate corect și retrimise fără niciun fel de penalizări. Debranșările vor fi interzise pe perioada aplicării facilităților privind plafornarea si compensarea facturilor.

Prevederile instituite vor fi aplicate în cazul tuturor facturilor care au fost emise eronat, fie că sunt emise în noiembrie sau decembrie. Din datele ANPC, este vorba de un milion şi jumătate de facturi greșit întocmite.

Cei care au plătit deja facturile greşit întocmite ar trebui ca, din momentul recalculării facturii, să primească banii înapoi în termen de cinci zile, dacă suma plătită pe factura eronată este mai mare de 100 de lei față de factura recalculată. 

Dacă diferența dintre factura prost întocmită și cea recalculată este sub 100 de lei, se reduce din factură, a explicat ministrul Energiei, Virgil Popescu.


Măsurile instituite de Guvern la inițiativa PNL, sunt foarte importante, pentru că fără o aplicare corectă a legii privind plafonarea si compensarea facturilor, și fără sancționarea fermă a celor care o încalcă, este pusă în pericol orice altă măsură de protejare a oamenilor, spitalelor, scolilor și firmelor în fața valului international de scumpiri ale energiei. 

De aceea PNL cere Parlamentului o verificare riguroasă a activității ANRE, principalul responsabil pentru reglementările din piața energiei.

După măsurile de astăzi, urmează al doilea pas, foarte important, care va fi făcut săptămâna viitoare după o linie promovată de PNL: adoptarea prin OUG a unui pachet de soluții prin care sunt extinse prevederile legii plafonării și compensării: Plafoanele vor scădea, de măsuri vor beneficia mai mulți români, compensația la factură va crește.

Ce reușim să rezolvăm, prin deciziile implementate azi si prin cele ce vor fi aplicate saptămâna viitoare : cele 3 soluții PNL și ale Guvernului:

1. Recalcularea facturilor greșite, fără penalități și debranșări.
2. Protecția consumatorilor casnici, atât la gaz cât și la energie electrică:
– prin scăderea plafoanelor (pentru a evita prețuri uriașe),
– prin creșterea plajei de consum (adică sunt acoperiți mai mulți beneficiari)
– prin creșterea compensației la factură (un ajutor direct la plată).
3. Protecție pentru IMM-uri – prin plafonarea prețurilor.

Aceste decizii reprezință o aprobare a viziunii PNL: protecție sporită a cetățenilor și firmelor, fără discriminări și distorsiuni care să afecteze pe termen lung functionarea economiei, fără afectarea echilibrelor bugetare care ar fi avut consecinte negative asupra investitiilor si a deficitului bugetar, alimentând inflația

Citește și: