Deschiderea celei de a 14 a ediții a Universității de Vară de la Râmnicu Sărat "Pedagogia Memoriei și Datoria neuitării" organizată de Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER)

Am participat la deschiderea celei de a 14 a ediții a Universității de Vară de la Râmnicu Sărat “Pedagogia Memoriei și Datoria neuitării” organizată de Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER).

  1. Unde este România astăzi din perspectiva Memoriei Comunismului

La 33 de ani de la căderea comunismului, mai auzim în jurul nostru de la anumite segmente de populație, reminiscențe cu trimitere la perioada comunismului, adesea cu remarca că se trăia mai bine atunci. 

Prima noastră reacție pe moment este să privim acele persoane cu o anumită respingere și neînțelegere în raport cu rațiunea care a dus la o asemenea gândire. 

Astăzi, 63% dintre români cred că situația de atunci era mai bună decât cea de acum. Este cea mai mare cifră din ultimii ani și arată amploarea revalorizării comunismului. Este, evident, cel mai mare neadevăr, pentru că România de astăzi, cu toate problemele ei, nu poate fi comparată cu trecutul său total totalitar, cu închisori și crime.

Totuși, este oare vorba de un comportament social al celor care prin experiența vieții pot face comparații juste între două epoci sau ar trebui să ne întrebăm dacă nu cumva noi, generația de acum, am eșuat sau ar fi trebuit să facem mai mult prin politici de stat care să susțină și să imprime complet valorile democratice și beneficiile lor în societatea românească?

De ce ne punem această întrebare? 

Pentru că după 33 de ani de la incidentele sângeroase din decembrie 89, instituțiile abilitate încă nu au dat o soluție în dosarul Revoluției, dosar care include personaje notorii care au făcut parte din regimul comunist și care după 1990 au încercat și reușit într-o anumită măsură, să racordeze România la sfera de influență a Moscovei. 

Personal, am spus în nenumărate rânduri că în fața acțiunilor evidente, recunoscute de paginile de istorie și de toți cei care au trăit momentul Revoluției din 1989, instituțiile nu mai au voie să eșueze în scoaterea la lumină a adevărului. 

Românii care și-au pierdut părinții, rudele și apropiații pe urma crimelor Revoluției, cei care au rămas cu suferințe și sechele, merită să cunoască adevărul și vinovații pentru crimele împotriva umanității petrecute în sângeroasa perioadă din Decembrie 1989. Nu în ultimul rând, faptul că Institutul Revoluției Române a fost condus cu mandat nelimitat de către Ion Iliescu iar desființarea acestei instituții a durat atât de mult, nu poate fi altceva decât o dovadă a ignoranței și nepăsării față de memoria celor care au suferit și s-au jertfit pentru dreptate și libertate.

Ne amintim că, la jumătate de secol de la comiterea faptelor, Alexandru Vișinescu și Ion Ficior au primit condamnările pentru crime împotriva umanității, când cei doi aveau vârste în jurul a 90 de ani. Dreptatea s-a făcut târziu.

Am enunțat toate acestea pentru a ajuta la căutarea răspunsurilor, iar un rol important în aflarea adevărului îl are astăzi Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc, al cărui misiune de-a lungul ultimilor ani a fost să scoată la suprafață nume grele care au contribuit la odioasele crime din regimul totalitar. Dar nu e suficient ca cineva să documenteze și să deconspire, ci este nevoie ca toate celelalte instituții, toți actorii responsabili, să lucreze la aflarea adevărului și tragerea la răspundere a vinovaților, fiind doar primul pas pentru îndeplinirea justiției memoriei victimelor comunismului.

2. Societatea, politica și Memoria Comunismului în următorii ani și decenii

Îmi amintesc întâlnirea de anul trecut cu Andrei Ursu, fiul disidentului Gheorghe Ursu, ucis de aparatul represiv al regimului comunist prin instrumentele sale de persecuție, teroare și exterminare, organele de Miliție și Securitate. 

Dumnealui îmi spunea că de mai bine de 30 de ani caută să se facă dreptate pentru tatăl său, iar inerția fostului regim prin rămășițele sale a făcut ca nici astăzi dreptatea să nu fie completă. 

Doi dintre cei care l-au anchetat și maltratat pe Gheorghe Ursu au fost achitați anul trecut  printr-o uluitoare decizie a Curții de Apel București. I-am spus și atunci și o spun din nou că una din prioritatățile mele și pe care toată clasa politică trebuie să le împărtășească: proiecte legislative menite să favorizeze cercetarea și pedepsirea celor au comis abuzuri și crime împotriva opozanților regimului represiv din perioada martie 1945-decembrie 1989. 

Avem nevoie de măsuri prin promovarea politicilor memoriei, astfel încât să putem reporni procesul comunismului și o campanie de recalibrare a unui demers național în acest sens, o imensă datorie a statului român pe care, ca atâtea altele, a neglijat-o sau abandonat-o de atâtea ori.

Astăzi este despre ceea ce putem noi face pentru următorii ani și pentru viitoarele generații. 

Vă pot mărturisi că astăzi, în Statele Unite ale Americii, o națiune care s-a clădit pe valorile democratice, se va deschide la Washington un Muzeu al Victimelor Comunismului. Atenție, o țară democratică care nu a cunoscut niciodată ororile regimurilor totalitare. 

De aceea, subliniez că o prioritate a noastră ca țară, o prioritate a Guvernului României, este realizarea clădirii Muzeului Ororilor Comunismului, un proiect care să ofere societății în interior și în exteriorul său o recunoaștere corectă a tragediilor regimului comunist, a preliminariilor și a urmărilor sale.

3. Educația despre regimul comunist

La finalul anului trecut, întrebam Ministerul Educației despre numărul de elevi care au optat pentru cele două materii de liceu opționale “O istorie a comunismului din România” și “Istoria evreilor. Holocaustul”, pentru ultii trei ani școlari. 

Am constatat, cu îngrijorare, o scădere treptată de-a lungul ultimilor ani a interesului în rândul elevilor de liceu pentru disciplina istoriei comunismului din România, o realitate la care nu putem rămâne impasibili. 

Să nu uităm că pe teritoriul țării noastre s-au comis atrocități inimaginabile asupra evreilor și am reușit, prin votul parlamentar, să introducem disciplina școlară obligatorie “Istoria Evreilor. Holocaustul” în planurile-cadru ale învățământului liceal şi profesional. 

Cred că, luând acest exemplu, putem face mai mult pentru educația școlară despre comunism pentru că, doar cunoscând greșelile trecutului vom învăța să nu le mai repetăm vreodată.

Educația este cea mai eficientă armă împotriva falselor narațiuni. În acest sens, am o veste bună! La forumul Educației pe care l-am organizat la începutul acestei luni la Iași, am propus ministrului Educației ca Istoria Comunismului în România să devină disciplină obligatorie, propunere care a fost bine primită de către domnul Cîmpeanu. 

Astăzi, mai mult ca niciodată, în contextul invaziei Rusiei, a războiului hibrid pe care Rusia îl poartă în țările NATO, în contextul în care avem nevoie de narațiune puternică care să întărească România de mâine, consider că studierea de către elevi a comunismului românesc, ca disciplină separată față de ceea ce se întâmplă la ora de istorie, este obligatorie. 

După 33 de ani de la prăbușirea comunismului, generațiile de mâine trebuie educate în spiritul democrației, valorilor libertății și combaterii formelor de falsificare a istoriei. Propaganda, distorsiunea, manipularea și falsul au fost fundamentele de bază ale sistemului comunist. 

Manipularea istoriei a servit la menținerea puterii elitelor comuniste și a sistemului totalitar. 

De aceea, România trebuie să înceapă un proces amplu de a educa pe cei născuți după postcomunism despre istoria regimului totalitar. 

Această educație va contribui masiv în respingerea formelor de autoritarism, narațiunilor false, nostalgiilor transformare în proiecte politice toxice pentru democrație. 

Ori istoria europeană care are nevoie astăzi de o narațiune și care lipsește cel mai mult din curricula elevilor este istoria regimului comunist.

În final, aș vrea să spun, gazdelor noastre, organizatorii acestei universități de vară, IICCMER:

Cred că nu există instituție în spațiul public românesc cu o misiune mai relevantă și mai bine poziționată administrativ și politic decât IICCMER pentru a purta această misiune, de politică publică în materia promovării victimelor regimului comunist, a condamnării constante a comunismului și mai ales de a aduce în fața justiției cei care au comis crime și abuzuri împotriva regimului comunist.

Nici parchetul, nici un institut de cercetare, nicio universitate nu are instrumentele, cadrul legislative, mănunchiul de atribuții și potențialul vostru!

IICCMER Nu are nevoie să dețină o poziție de autoritate în plan istoriografic, nici al gestionării memoriei comunismului, nu este nici concurent cu CNSAS, cu Arhivele Naționale sau cu institute de istorie ale Academiei sau ale Universităților. IICCMER are o misiune proprie, care dă sens politicii memoriei și mai ales a implementării și a ritmului ei.

Stă doar în puterea voastră, în iscusința și în efortul vostru dacă IICCMER va redeveni o instituție care să conteze în spațiul public sau va fi în continuare o instituție neglijată: aveți cadrul legislativ, aveți o poziționare extraordinară sub coordonarea primului ministru, aveți tot ce vă trebuie.

IICCMER trebuie să redevină un hub pentru cercetarea crimelor regimului comunist, un motor de investigații, un generator permanent de proiecte de educație și cercetare, un avertizor zgomotos și ager de fiecare dată când persoane publice, instituții sau inițiative ultragiază memoria victimelor regimului comunist, cum a fost cea recentă cu Cenaclul Flacăra și promovarea imaginii poetului de curte Păunescu.

IICCMER trebuie să fie prezent săptămânal în spațiul public pentru a influența actorii politici, pentru a -i sensibiliza și pentru a-i convinge de legi, de fonduri, de proiecte care să miște societatea în această direcție. IICCMER trebuie să fie o gazdă săptămânală pentru jurnaliști, pentru oameni care sunt deschiși la inițiative, inclusiv oameni de afaceri, pentru diplomați, ambasadori, primari, toți cei care vor să vi se alăture. REPET, nu aveți concurență, singura concurență și standard sunteți voi. De voi depinde dacă această instituție va renaște sau nu.

 

Vă mulțumesc tuturor, sper ca această școală de vară să fie epicentrul unor dezbateri importante, cu vocație națională, iar cursanților, studenților, le doresc să rămână pentru totdeauna în acest domeniu, fie profesional, fie ca pentru că nicio politică a memoriei nu se poate construi fără voi și în afara voastră!

Vă mulțumesc!

Citește și: