Am făcut primul pas pentru eliminarea pensiilor speciale de care se bucură mai multe categorii de cetățeni privilegiați.
Am început cu eliminarea pensiilor speciale pentru demnitarii aleși în Legislativ. Nu pot exista ”unii cetățeni români mai egali decât alții”.
Însă nu ne oprim aici: vom continua până când situațiia absolut scandaloase precum încasarea unei pensii speciale de 74.000 (cea mai mare la nivelul României) lei să nu mai existe.
Partidul Național Liberal consideră că principiul contributivității trebuie să primeze, de aceea vom continua lupta pentru eliminarea tuturor privilegiilor necuvenite.
În ultimii 5 ani, pensile speciale au crescut cu 60%.
Anul trecut, am plătit de la bugetul de stat peste 2 miliarde de euro pentru pensiile speciale (10.1 miliarde lei) pentru cei aproximativ 185.000 de beneficiari.
În ultimul timp, PSD a încercat să confiște eforturile pe care Partidul Național Liberal și partenerii de coaliție le-au întreprins în toți acești ani pentru eliminarea pensiilor speciale, demersuri care au stat la sertarul Birourilor Permanente pe tot parcursul guvernării PSD din Legislativul anterior.
Din 2016 și până la picarea guvernului Dăncilă, social-democrații au avut pe mână toate structurile, toate pârghiile instituționale și tot timpul din lume să elimine pensiile speciale.
În schimb, coaliția de guvernare a reușit acest lucru, la doar două luni de la formarea actualului Legislativ.
Consider că votul de eliminare a pensiilor speciale nu a fost o victorie, ci a fost făcută dreptate tuturor românilor care muncesc zi de zi pentru o pensie construită prin contributivitate.
Nu suntem mai speciali decât ei. În esență, noi suntem în slujba lor, și nimeni nu e mai presus de legile scrise și morale ale societății noastre.