Ceremonie la MAE Israelian pentru diplomații care au salvat evrei în timpul Holocaustului
În cadrul evenimentelor Zilei de Comemorare a Holocaustului din Israel din această săptămână, am participat la ceremonia de comemorare de la Ministerul de Externe al Israelului, a diplomaților străini recunoscuți ca „Drepți printre Popoare” pentru acțiunile lor de salvare a evreilor în timpul Holocaustului. Am fost însoțit la ceremonie de dna Irina Dumitrița Solomon, Secretar de Stat în cadrul Cancelariei Primului-Ministru și de dl Ambasador Victor Micula din cadrul MAE.
Totodată, la ceremonie au fost prezenți ambasadori și reprezentanți ai misiunilor diplomatice care servesc în Israel și zeci de trimiși speciali pentru combaterea antisemitismului din diverse țări și organizații internaționale din întreaga lume care participă la Conferința reprezentanților speciali și ai coordonatorilor naționali pentru combaterea antisemitismului, desfășurată, în colaborare cu Congresul Evreiesc Mondial (WJC), în această săptămână la Ierusalim la MAE israelian.
România se află pe zidul care comemorează numele acestor diplomați. Constantin Karadja și Florian Manoliu sunt diplomații români recunoscuți pentru eternitate pentru că au salvat evrei cu riscul propriilor lor vieți.
Potrivit informațiilor furnizate de arhivele diplomatice ala MAE, Prințul Constantin Karadja a contribuit la salvarea evreilor români surprinși de război în Europa aflată sub regim nazist, atât în calitatea de consul general al României la Berlin (1932-1941), cât și ca șef al secției consulare în Ministerul român de Externe (15 iunie 1941 – 17 octombrie 1944).
Se apreciază că aproximativ 4.000 de evrei români care se aflau în Franța în 1944 au supraviețuit grație intervențiilor diplomației românești, iar câteva sute au fost repatriați, traversând teritoriul Reichului, sub coordonarea șefului Direcției Relațiilor Consulare. Florian Manoliu, consilier economic la Legația României la Berna, a contribuit în primăvara-vara anului 1944 la salvarea a mii de evrei din Budapesta și din Transilvania de Nord, prin distribuirea clandestină de certificate de cetățenie salvadoriană emise în alb la Consulatul General al Salvadorului de la Geneva.
De asemenea, Florian Manoliu a adus în Elveția, tot clandestin, rapoarte de la reprezentanții comunităților evreiești din Ungaria despre crimele de la Auschwitz, publicate de George Mantello în presa elvețiană. A fost prima dezvăluire în presa internațională despre atrocităț Holocaustului, determinând stoparea temporară a deportărilor în iulie 1944.
În cadrul ceremoniei din această săptămână de la sediul MAE israelian, supraviețuitoarea Holocaustului Aliza Landau, orginară din Polonia, a povestit drama familiei sale și a ei. Landau și-a pierdut întreaga familie în Holocaust; tatăl ei, care a fost împușcat în fața ei, a rugat-o să supraviețuiască și să povestească lumii întregi ororile trăite. Directorul general al MAE din Israel, Alon Ushpiz, a lăudat munca diplomaților care și-au riscat viața în timpul celui de-al Doilea Război Mondial și au acționat pentru salvarea evreilor: „În cele mai întunecate clipe ale Holocaustului, o lumină a moralității a strălucit prin acțiunile ferme și curajul dezinteresat al acelora care au ajutat la salvarea vieților a mii de evrei. Printre aceștia s-au numărat 37 de diplomați care sunt reprezentați de membri ai acestui corp diplomatic – și vouă, noi, poporul și guvernul Israelului, vă transmitem sincera noastră recunoştinţă.”