acord mediu 4 - Alexandru Muraru, candidat la alegerile Europarlamentare

Astăzi, am înregistrat un progres semnificativ în drumul către realizarea Autostrăzii A8, o investiție vitală pentru regiunea Moldovei și în special pentru județul Iași. Agenția pentru Protecția Mediului (APM) Iași a emis acordul de mediu pentru secțiunea Târgu Neamț – Iași – Ungheni, un document esențial în avansarea acestui proiect de infrastructură majoră.

Acest segment de autostradă, care se întinde pe 93 de kilometri, va include:

  • 101 poduri
  • 14 tuneluri
  • 11 noduri rutiere
  • 4 spații de servicii
  • 2 centre de întreținere și coordonare
  • 6 parcări de scurtă durată

acord mediu 1 - Alexandru Muraru, candidat la alegerile Europarlamentare
Cu un buget de aproape 5,5 miliarde de euro, TVA inclus, acest proiect de mare anvergură va avea un impact semnificativ asupra dezvoltării economice a regiunii.

Drumul lung către finalizare

Este important de menționat că, deși am obținut acordul de mediu, mai sunt multe etape de parcurs înainte de a vedea lucrările efective la autostradă. Studiul de fezabilitate, realizat de firma CONSITRANS cu o întârziere de doi ani, este deja depus la Ministerul Transporturilor, unde urmează să fie avizat de mai multe instituții.

Pașii necesari pentru avansarea proiectului includ:

  1. Avizarea de către Consiliul Tehnico-Economic al Ministerului Transporturilor.
  2. Avizarea de către Consiliul Interministerial de Avizare Lucrări Publice din Guvern.
  3. Emiterea unei Hotărâri de Guvern pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici.

În funcție de aceste avize, se va decide dacă firma CONSITRANS va continua cu partea de proiectare sau dacă se va organiza o nouă licitație pentru proiectare și execuție. Din păcate, aceste procese birocratice ar putea să prelungească demararea lucrărilor efective cu încă doi sau trei ani.

acord medkiu 2 - Alexandru Muraru, candidat la alegerile Europarlamentare

Contribuții importante în proiect

Pentru mine, personal, realizarea Autostrăzii A8 reprezintă una dintre cele mai mari satisfacții din activitatea mea ca deputat în Parlamentul României. În acest mandat, am avut întâlniri periodice cu Ministrul Transporturilor, responsabili din CNAIR și reprezentanți ai instituțiilor avizatoare, pentru a accelera implementarea acestui proiect crucial. În toate aceste discuții, am căutat soluții concrete și rapide pentru a mișca lucrurile în direcția corectă și a reduce întârzierile care ne-au afectat în trecut.

Prin eforturi constante și prin colaborarea strânsă cu autoritățile implicate, am reușit să contribuim la atingerea etapelor cheie care ne aduc astăzi mai aproape de realizarea acestui obiectiv esențial pentru dezvoltarea Moldovei.

acord mediu 3 - Alexandru Muraru, candidat la alegerile Europarlamentare

Mulțumiri și recunoștință

Niciun proiect de această magnitudine nu poate fi realizat fără efortul și dedicarea unei echipe extinse de oameni și instituții. Aș dori să mulțumesc tuturor celor implicați:

  • Ministerul Mediului, sub conducerea actuală a domnului ministru liberal Mircea Fechet
  • APM Iași, în special doamnei director Galea Temneanu
  • CNAIR, condus de directorul Cristian Pistol
  • Secretarul de Stat în Ministerul Transporturilor, Irinel Ionel Scriosteanu
  • Toate instituțiile membre ale Comisiei de Analiză Tehnică a APM Iași: ABA Prut-Bârlad, Apavital, ISU, Garda de Mediu, Direcția Silvică, SGA Iași, ANANP ST Iași, SHI Pașcani, DSP Iași
  • Proiectanții și consultanții de mediu: Consitrans și Geostud
  • Consiliul Județean Iași și Primăria Municipiului Iași
  • Asociațiile non-guvernamentale, care militează de ani de zile pentru realizarea acestui proiect.

Acești oameni și organizații merită întreaga noastră apreciere pentru munca lor, iar eu sunt onorat că am putut contribui alături de ei la acest proiect.

autostrada a8 - Alexandru Muraru, candidat la alegerile Europarlamentare

Din păcate, trebuie să remarc și un aspect mai puțin plăcut. Observ cum politicieni care nu au avut nicio contribuție la acest proiect apar în poze și declarații, încercând să își asume meritele. Este regretabil, dar nu surprinzător – unii nu au alte preocupări decât să caute vizibilitate publică.

Autostrada A8 este mai aproape ca oricând de a deveni realitate. Acordul de mediu obținut astăzi este un pas esențial, însă drumul până la finalizarea proiectului este încă lung. Noi, echipa liberală, alături de Ministerul Mediului și CNAIR, vom continua să ne dedicăm eforturilor de a aduce acest proiect la îndeplinire.

Viitorul Iașului și al Moldovei depinde de realizarea acestei autostrăzi, iar noi vom face tot posibilul să ne asigurăm că Autostrada Unirii va conecta această regiune cu restul țării în cel mai scurt timp posibil.