Sunt contrariat că în România numărul cadrelor didactice și a profesorilor universitari care vor să se vaccineze este atât de mic. 40% dintre profesorii universitari neglijează vaccinarea, iar în mediul preuniversitar din România 60% dintre dascăli nu s-au programat pentru imunizare.
Aceste cifre îmi lasă un gust amar. Mi-ar fi plăcut să văd că toți acești oameni oferă exemple, că aplică acest principiu didactic de bază care spune că forța exemplului personal este fundamentală și că asta se traduce prin a fi exemple de urmat pentru copii, elevi, studenți, dar și părinți.
Încă de la începutul epidemiei, când starea de urgență fusese impusă și încercam cu toții să înțelegem cum am putea scăpa mai repede de acest virus perfid, au avut loc primele discuții și explicații despre un vaccin care ar putea îndrepta lucrurile. Un vaccin reprezenta speranța și uneori intuiam chiar dezamăgirea oamenilor când aflau că un vaccin nu ar putea fi dezvoltat mai devreme de opt luni și administrat apoi populației într-un orizont de doi ani.
Apoi, o dată cu veștile despre iminenta campanie a vaccinării, am urmărit cu o curiozitate crescândă argumentele celor care nu vor să se vaccineze, am încercat să fiu avocatul diavolului, să înțeleg ce nu ar merge cu vaccinul, dacă ar fi riscuri de sănătate, efecte adverse, de dragul exercițiului să pun și eu la îndoială eficacitatea acestui vaccin revoluționar și să critic viteza cu care a apărut, să mă plâng că suntem niște cobai, să experimentez libertatea de a nu fi obligat să mă vaccinez.
Citește continuarea pe Digi24: https://www.digi24.ro/opinii/ce-exemplu-ne-dau-cadrele-didactice-care-nu-se-vaccineaza-1437638
