Capetele de pe tronsonul Târgu Mureş -Târgu Neamţ de pe A8 trebuie realizate cu fonduri prin PNRR!
Ca orice ieșean de bună credință, sunt alarmat de afirmațiile ministrului Transporturilor, Sorin Grindeanu, care se consideră „moderat optimist” privind realizarea capetelor de pe tronsonul Târgu Mureş -Târgu Neamţ de pe A8.
Domnul Grindeanu nu este terapeut ca să evalueze stări, este acolo să se asigure că cel mai important proiect al regiunii de Nord-Est nu va pierde oportunitățile de finanțare.
Fac apel public la ministrul Grindeanu să clarifice termenii de execuție pentru autostrada A8 Ungheni – Iași – Tg. Mureș și să respecte ceea ce acest guvern și-a asumat prin programul prezentat Parlamentului. Reamintesc că am transmis Ministerului Transporturilor o interpelare pe această temă la care aștept cu interes un răspuns asumat privind etapele și termenele clare ale acestui proiect.
Împreună cu colegii mei liberali, am făcut eforturi ca în Planul Național de Redresare și Reziliență să introducem spre finanțare capătul estic, care asigură legătura între Moţca, Târgu Neamţ şi Leghin, cu o lungime de 34 de kilometri, și capătul vestic al autostrăzii, cel care asigură legătura între Miercurea Nirajului şi Târgu Mureş, cu o lungime de 25 de kilometri.
Pe această cale, fac apel și la parlamentarii PSD Iași de a-și folosi instrumentele parlamentare și politice pentru a pune presiune pe colegul lor de partid, domnul Sorin Grindeanu, pentru a mișca lucrurile în privința autostrăzii A8. Furia ieșenilor și a moldovenilor față de un eventual eșec nu îi va ocoli, chiar dacă acum stau la cutie și sunt complet absenți din această dezbatere privind realizarea autostrăzii.
Vreau să amintesc că în ultimul an, la Iași, atât eu cât și colegii mei liberali din Parlament și din administrația publică locală și județeană, alături de asociații civice, am avut întâlniri cu decidenți responsabili de implementarea proiectului de autostradă A8, în care am primit asigurări că există un ritm susținut și nu trebuie să avem temeri pentru acest proiect. În ceea ce privește Iașul, întreaga administrație locală și județeană a demonstrat deschidere și mobilizare exemplară în cadrul procedurilor ce țin de atribuțiile lor, astfel că răspunderea pentru eventualele întârzieri din acest proiect nu poate să aparțină decât Ministerului Transporturilor și CNAIR, nevoite astăzi să clarifice starea de moderație a ministrului Grindeanu.